Sociopatia in floare

Jump to Comments

Cateodata ma complac intr-o stare de sociopatie.  Sper ca e termenul potrivit pentru ce vreau eu sa explic. Sunt de parere ca prea multa intimitate poate strica un  grup. Pentru a restrange putin cercul o sa dezvalui ca ma refer, intre altele, la facultate. Mai precis la seria din care fac parte.  Ii dauneaza, din punctul meu de vedere, timpul petrecut impreuna. Nu-i nici o modificare majora intre generala, liceu, facultate.  Aceleasi fete, aceleasi tipologii de oameni, aceleasi bisericute bazate pe, surpriza,  aceleasi criterii. Unde e atunci farmecul ? O amica imi spunea,  si mare dreptate avea :  cu cat cunosti mai putin despre cineva, cu atat ti se pare mai interesant si te magnetizezi mai mult de el.

Asta asteptam de la facultate, sa vad mai rar fetele, sa mi se faca dor de ele atat de mult incat sa mi se para simpatice si la urmatoarea vedere. Acum ca m-am transformat in ochii vostri intr-o scorpie neimblanzita o sa incerc sa dreg nitel busuiocul.  Prima impresie ti-o faci doar avand o imagine aburita a cuiva. E greu sa fundamentezi pe baza ei clar raporturi. La inceput diseci tot, haine, par, sprancene, ochelari sau nu, maini, etc. Daca si deschide gura si spune ceva edificator, cu atat mai bine. Daca nu, iarasi bine, ai tu grija sa iti faci o parere fantezista si despre asta.  Prefer sa fiu un observator tacit insa pana si eu imi ies din mana si chiar si la mai bine de 2 luni de la punctul zero al calatoriei descopar fete de oameni noi.  Noi pentru mine care ajung sa ma intreb : ” Cine pana mea e tipa asta ca eu n-am mai vazut-o pana acu?? “.  Inevitabil primele conversatii in amicitiile care se leaga datorita conjuncturii se bazeaza tot pe barfa arhaica, arhetipala si de demult despre ceilalti. O fi imorala, dar e sanatoasa. Pe baza ei macar iti lungesti urechile spre persoanele cu care chiar ai putea sa o arzi dubios.

Revin totusi la ideea mea: prea mult timp impreuna, intr-un spatiu mic pentru aproape 100 de persoane strica relatiilor interumane. Sa inghesui atatia oameni intr-un amfiteatru timp de 2-3 ore cat tine un curs  e crima fara drept de apel.  Imediat de la inchiderea usilor incep aprope toti ca niste faruri sa-si roteasca radarul, ” Cine e in dreapta, cine mai sus, cine in fata, cine sus de tot, cine in nasu profei?? “.Sincer nu mi-as fi dorit sa ajung sa aflu atata. Sunt de parere ca izolarea aduce cu sine independenta. Nu ma refer la izolarea in sensul de introvertire, ci la faptul ca daca nu renunti la a baga in aceeasi oala atatia oameni diferiti de felul lor nu ii ajuti cu nimic sa isi vada de treburile lor.  Ii cocolosesti si ii indemni indirect sa se raporteze unii la altii. Intr-un final ajungi la o concurenta intre ei bazata pe specula si mancatorii. Normal ar fi ca oricare sa isi vegheze propria faclie fara a trage ocheade la cel de langa si mai ales fara a-i face vant mascat in oftat profund.

Povestea s-ar mula si la nivel macromolecular.  Nu-mi place intimitatea din metrou, de exemplu : de ce sa fiu nevoita sa simt cum se freaca de spinarea mea burdihanu vreunui nespalat de 15 ani ori sa dau sa ma prind de o bara si sa pipai alte maini. De ce sa fac conversatie de complezenta : ” Ma scuzati ” , ” pardon ” , ” imi permiteti ” etc.  ? Mie nu-mi place sa vorbesc cu oamenii necunoscuti si cu asta basta. Asa m-a invatat mamica mea cand eram mica, asa fac si acu.  Nu-mi face placere, mi se strapezesc dintii cand o fac, nu ma simt deloc in largul meu. Da, asta e, sunt sociopata.  Cred ca am agorafobie. Bun. Si cu asta ce? De ce sa imi spuna o vanzatoare cand ma uit in oglinda sa vad cum imi sta cu rochia pe care o probez :  ” Imi place foate mult cum iti sta cu ea. Te pune in valoare, sincer “. ” Sincer tanti, ma pis pe parerea ta despre valoarea mea. Imi este absolut la fel de necesara ca si rahatelul de furnica de pe talpa pantofului din piciorul meu stang “.  Nu ma intreba de cum am intrat pe usa ” Cu ce pot sa va ajut ? “. Poate pur si simplu am gresit usa. Nu-mi ura o zi buna daca nu ma cunosti. Pot fi un criminal in serie si pentru mine ziua buna inseamna sa iti masacrez tie tot familionul.  Intr-un cuvant : ” Scuteste-ma! ” . Scuteste-ma ca nu stii ce pot gandi despre tine. Mai bine nu ma face sa gandesc ceva despre tine. Lasa-ma in plata mea sa nici nu stiu cine esti.  Nu mi te baga in suflet ca te scot in suturi de nu te vezi. Crezi ca pentru ca tu esti dragut cu mine eu am obligatia morala sa scap de figura de brontozaur pe care am imbratisat-o datorita, mai precis din cauza problemelor de ordin personal cu care ma confrunt, si sa-mi aplic cu scotch o masca hlizita care se potriveste pe mine ca nuca in perete ?  Doar ca sa nu te uiti tu crucis la mine  ? Crezi prost. O sa-mi iau cea mai longilina fata din dotare si o sa-ti intampin entuziasmul debordant de kitsch moral cu ea. Sa te vad atunci cum ma mai abordezi. Politetea e doar o forma de a chinui oamenii ce-si vad de treburile lor cu un cutit verbal poleit cu ” bune intentii “  menit sa-i dezbrace lasandu-i expusi.

Daca o sa faci cunostinta cu mine o sa fiu tipa aia care nu te descoase de chestii ca de unde esti, cati ani ai, cat porti la pantofi, unde locuiestim cu cine etc. O sa fiu tipa care se multumeste cu numele tau, dar care e bucuroasa sa afle si alte informatii daca stii cum sa i le oferi subtil si ingenios in acelasi timp.

10 Comentarii

Filed under Medicina, discutia necesara, personale

Etichete agorafobie, brontozaur, facultate, frica, kitsch, liceu, Medicina, politete, serie, sociopatie, stop, vanzatoare