Am citit in ochii multor tineri ca patriotismul inseamna sa tii bine de arma din bratele tale atunci cand ” dusmanul ” se iteste in zare. Mai mult, sa fii gata sa ochesti bine incat sa-l omori din primul foc.
Cum se numeste un om care ii ia deliberat viata unui alt om? Ucigas.
Cum se numeste un om care ii ia deliberat viata unui alt om, dar poarta o uniforma ? Soldat.
Cum numesc eu aceasta situatie ? Ipocrizie. O ipocrizie la scara larga si care duce la mai multe decese decat 90% din 
boli.
Intreg conceptul armatei in sine mi se pare o alegorie macabra, un joc sinistru care transforma niste oameni normali in masini de tocat. Culmea e ca tot se ascunde si spatele unei banale terminologii care insa are efect de scut superputernic daca a orbit de-a lungul timpului atatea generatii. Ghinionul victimelor este ca lumea are un aspect de piramida stratificata. Jos de tot, baza este formata din cei multi si mici. La mijloc se razvratesc cei mai putini, dar mai luminati, iar sus de tot se afla extremele caracterizate in primul rand prin numarul mic. Contrar asteptarilor, cei putini ( cu tendinta spre unicitate ) dicteaza celor aflati dedesupt. Acestia, ca niste elevi cuminti, sorb vorbulita cu vorbulita si fac precum le este zis.
” Jos ! Sculat ! Prezentati arm ! Stanga imprejur ! Mars ! “
In momentul in care accepti ca cineva sa iti impuna astfel de comenzi din punctul meu de vedere te vizualizezi dobitoc ( am vrut sa zic initial animal, dar mi-am dat seama ca le jigneam ). Efectiv armata are ca scop indobitocirea unor oameni. Nici nu e de mirare faptul ca atatia soldati o iau razna, incep sa impuste pe altii sau pur si simplu se sinucid.
In momentul in care ii pui in brate unui om o arma automat ii deschizi calea spre viata de ucigas. Arma aceea reprezinta garantia ca tu poti, si e indicat, sa omori. Normal ca tu nu poti concepe clar inamicul, dar el e foarte simplu implantat in mintea ta. Au grija sa asocieze conceptul cu alte imagini aproape unanim recunoscute ca reprobabile : slabiciune, aer de fatalau, de pampalau, de homosexual, de baiatu lu mama etc. De asemenea intotdeauna inamicul e un ucigas. De fapt ideea nu transpare ca neadevarata, ” inamicul ” e tot un soldat, indoctrinat asemanator. Daca vreti, ajungem la o situatie in care cei doi parca s-ar privi in oglinda, sunt programati asemanator iar scopul e acelasi intotdeauna: ” Kill them all! “.
Slava Domnului ca armata nu mai e obligatorie. Daca ar fi insa sa ma intrebati pe mine, urmatorul pas inteligent ar fi desfiintarea ei ca institutie. Ganditi-va doar la ce sume destul de mari sunt alocate de la buget ministerului apararii in defavoarea unor cauze ce au nevoie de sustinere concreta si cat mai pregnanta ( cum ar fi sanatatea, educatia ). In loc sa cumperi cu 1000 de euro o arma mai bine dai aceiasi bani pe medicamente pe care sa le distribui gratuit persoanelor nevoiase.
Ca sa fie mai clar fac si o schema brici ( briciul lui Occam ) :
ARMA = MOARTE
MEDICAMENT = VIATA
Mai simplist decat atat nu pot prezenta problema.
Din pacate cel mai mare pericol e sa inseri interese absconse intre randurile pline de emfaza ale unor discursuri fie patriotice, fie religioase, fie politice. Mai precis sa ascunzi interesele tale, personale, in spatele unei armate pe care sa o manevrezi ca pe o masinarie. Sa profiti de empatia colectiva pentru a controla mase. Sa indemni aceste mase la fapte imorale, dar ascunzand adevarata lor menire in spatele unor baliverne ametitoare.
Ce sunt eu daca ascult de un ticnit ce ma indeamna sa ucid pe altcineva pe motiv ca nu are aceeasi culoare de piele ca si mine, ca nu crede in Dumnezeul meu, ca doarme in pat cu cine nu trebuie, ca prefera sa isi lase pletele lungi si barba etc. ? Sunt un criminal. Ce e ticnitul ? Un om care prefera sa nu isi murdareasca mainile de sange. Prefera sa lase pe altii sa o faca. Dar in ochii celor ce prefera sa priveasca dand la o parte perdelele subtiri de minciuni, sufletul sau e in putrefactie.
Nu inteleg oamenii care azi sunt membri perfecti ai celulei societatii, maine sunt pe front mitraliind tot ce misca, iar poimanine se intorc la casele si rutina lor. Cum poti sa mai fii acelasi dupa o asemenea experienta ? Cum poti sa iti imbratisezi copilul fara sa il murdaresti de sangele victimelor tale ? Mai ales in conditiile in care armata e doar o optiune, nu ceva obligatoriu. Cum se numesc cei care ucid pentru bani ? Mercenari. Cum poti sa tipi din toti rarunchii jihad, cruciada sau purificare atunci cand tu faci ceva ce contrazice aproape orice principiu moral ? Situatia arata oricum ai privi-o ca o inundatie de ipocrizie.
Asa privesc eu parada uniformelor. Nu-i nimic nobil in a fi soldat. Nu-i nimic drept. Nu-i nimic normal si acceptabil. Daca tu accepti ca poti ucide pe cineva ii dai dreptul celuilalt sa iti pregateasca o ofensa. Eu ucid, deci si tu ucizi, noi toti ucidem…oh, happy day. Problema e ca intotdeauna in urma razboaielor statisticile indica din pacate ca victime majoritare civilii. Acum spuneti-mi, de ce sa mor eu din cauza unui ticnit? De ce sa mor eu pentru sau din cauza unei idei promovate de catre o persoana pe care nu o cunosc si nu o voi cunoaste niciodata ? Si mai ales de ce sa fiu eu ca cetatean prins in jocul monstruos al altora mai mari ?
12 Comentarii
decembrie 8, 2008 la 8:47 am
Îmi pare rău că n-am timp să-ţi răspund pe larg!
O să te rog să te gândeşti numai la cel de-al doilea război mondial. Dacă băieţii buni ar fi depus armele şi s-ar fi apucat de împărţit medicamente, ce crezi că s-ar fi întâmplat? Crezi că Hitler şi Stalin s-ar fi înduioşat şi ar fi jucat şotron? Ce crezi că ar fi trebuit să facă românii când ruşii au ocupat Basarabia şi ungurii Transilvania?
Da, dacă am fi toţi pacifişti sinceri, toate ar fi bune şi frumoase. Nu doar armatele ar fi inutile, ci şi poliţia, şi ţările în general. Am fi toţi ca-ntr-un cântec de John Lennon.
Dar nu aşa funcţionează lumea. Pentru că există riscuri, oamenii acceptă ţări şi armate. Şi pentru că e imposibil să le faci să apere doar atunci când sunt atacate, apar şi războaie în goana după putere sau resurse naturale. Şi ce soluţie propui?
Şi de parcă asta n-ar fi fost destul, trăim în epoca în care o armă nucleară poate şterge dintr-o lovitură o ţară de pe faţa pământului. N-ai vrea să-i scrii în postul următor o scrisoare deschisă lui Mahmud Ahmadinejad, preşedinte al Iranului, care a promis că ţara ce se ocupă cu îmbogăţirea uraniului va distruge statul Israel? Dacă-ţi răspunde, să-mi dai şi mie forward.
Lăsând gluma la o parte, ai un blog foarte tare… chiar dacă ai fost naivă cu articolul ăsta.
decembrie 8, 2008 la 12:26 pm
Din pacate nu am solutii. Poate o solutie ar fi schimbarea terminologiei si astfel s-ar feri oamenii de tot conceptul de armata pentru ca il vad asa cum e de fapt. Poate o alta solutie ar fi coalizarea internationala a unor state cu greutate in vederea evitarii situatiilor de conflict. Dar s-a facut si asta deja si cui i-a folosit ? Sunt vise si, cum ai zis si tu, sunt naiva.
). Dar, recunosc, ma lupt cu niste mori de vant pe care nici macar nu le cunosc personal.
Articolul e doar o constatare a unei situatii. Intr-un razboi nu exista baieti buni sau baieti rai. Eu ma lupt cu acel concept care identifica un om ca oricare altul cu imaginea ” dusmanului “. In orice moment poate aparea o ocazie nefasta in care noi doi sa fim in tabere diferite din cauza unei ideologii. Sa fim prinsi intr-un vartej provocat de altii si sa nu avem cale de scapare si sa trebuiasca sa jucam dupa cum ne e dictat.
Sper sa se ajunga la un moment in care multe culturi religioase se vor evapora, altele se vor comasa iar marii conducatori ai statelor vor constientiza ca din punct de vedere economic, cel putin, un razboi nu este o investitie foarte buna decat pentru unu-doi mari oportunisti ( adica una-doua mari companii
Insa cam asta doream sa accentuez : nu exista absolut nimic eroic meseria de soldat. Cu precizarea ca unii din ei fac munca voluntara de salvare a victimelor, dar n-ar putea mai frumos sa renunte la uniforma si arme si sa ia in rucsac multe truse de prim ajutor?
P.S. Poate daca ma rog foarte foarte foarte scumpic de el si ii promit ca o sa iau numai 10 la scoala, cine stie…
P.P.S. Multumesc foarte mult de aprecieri.
Si eu arunc din cand in cand o ocheada la tine si sunt placut surprinsa de fiecare data.
decembrie 8, 2008 la 1:13 pm
ARMA = MOARTE = selectie naturala
MEDICAMENT = VIATA = suprapopulare
Fie daca privesti problema de jos in sus (cauza->efect), fie invers (efect->justificare), razboaiele conflictele sunt o stare reala a speciei umane.
Gandeste-te doar ca din punct de vedere al arhitecturii sociale nu s-a schimbat nimic de la Sparta, Roma, Cruciade, Razboaiele Mondiale. Avem acelasi ADN. Aceleasi limitari psihologice. Aceleasi impulsuri. Aceeasi hormoni. Stiinta si tehnica nu schimba premisele de la care plecam. Nu schimba faptul ca orice conflict (militar sau nu) e declansat de “Problemele mele sunt mai importante decat ale tale fiindca sunt ale mele”. Atata vreme cat nu exista o integrare de nivel mai inalt (colectiva) intre constiintele si interesele indivizilor (empatie in masa, daca vrei), n-o sa se poata niciodata sa se reconcilieze pe cale pasnica razboaie.
N-o sa comentez natura perspectivei tale. Dar nu cred ca esti intr-o pozitie in care sa desconsideri armata, soldati, razboaie, situatii geo-politice si militare. Nu esti pentru ca nu stii cum te simti cand iti sunt amenintate necesitatile de pe primele trei trepte ale piramidei Maslow (sau e cu “v” ? ). Si nu stii cum e sa dispui de puterea de a cuceri, a distruge, a reconstrui. Din frica sau din lacomie, din nevoie sau din dorinta, razboaiele trebuie sa se intample – atata timp cat nu avem acces la o constiinta colectiva.
Faptul ca tu stai la caldurica si ai micro-climatul tau (in care nu suporti sa se schimbe ceva, dupa cum spuneai mai demult) … te face sa cam fii outta touch tocmai cu acele probleme care produc si alimenteaza razboaie.
A fi hippie/pacifist e un lux pe care nu si-l permite oricine …
decembrie 8, 2008 la 1:22 pm
Pai exact din perspectiva asta imi permit sa fac aceste observatii. Orbita de nevoi intr-o situatie apocaliptica asa cum ai descris tu sigur ca as actiona altfel. Fiecare avem in noi vena care ne alimenteaza ura, instinctele animalice, etc.
Sunt constienta ca nu va exista o perioada lipsita de conflicte niciodata. E in firea oamenilor sa isi scoata ochii. Problema mea e ca unele din conflicte pot fi evitate din stadiu incipient. Efectiv este posibil sa se stinga scanteia care poate sa dea foc la casa. Cu apa evident.
Eu lupt cu ideologia potrivit careia esti barbat daca ai facut armata, sau armata te invata sa fii puternic, sau armata te maturizeaza. Un mare cacat. Sincer acum, nu-s mai matur daca imi pierd firea si trag in tot ce misca la orizont. Nu-s mai matur daca stiu sa sabotez. Nu-s mai matur daca scopul meu nu-i defapt al meu ci al altcuiva care ma foloseste. Cum invat eu sa fiu independent intr-o astfel de institutie? Care sunt valorile mele morale? Eu lupt pentru dreptate. Pentru dreptatea cui? A victimelor colaterale?
Stiu, sunt idealista, dar am tot dreptul din lume sa ma lupt cu morile de vant.
decembrie 8, 2008 la 1:45 pm
[da, da, de cand m-am apucat si eu de blog, nu mai scrie K. ]
Pe de o parte zici ca armata obligatorie si onoarea de a fi soldat e un mare cacat. Si toate tarile civilizate au zis la fel. Inrolarea e la cerere. Armata pentru profesionisti. Nu mai e obligatorie. Bineinteles, rezultatul a fost ca s-au bagat in armata numai sadici, tampiti, rednecks si altii la categoria [dimineata, cand citesti pe veceu revista "Arme si munitii", ai o erectie?] sau la categoria . Implicit, astia au devenit mai putin patrioti-luptam-pentru-a-proteja-tara-si-din-onoare si mai mult mercenari.
Faza misto e ca guvernele si-au dat seama ca e mai ieftin (si are mai putine implicatii politice, obligatii fata de familii etc) sa angajeze armate particulare – mercernari profesionisti. Si mai tare e cand corporatiile (in speta, pretolistii, da’ si alte multinationale) au realizat ca e mai ieftin sa-ti faci armata particulara decat sa mituiesti guvernul sa-ti apere interesele. Baietii aia care pazesc sondajele de petrol fac armata SUA sa para Backstreet Boys.
Morala povestii:
1) armata e o necesitate, impreuna cu razboiul si alte magarii
2) motivele unui soldat de a lupta sunt echivalente cu motivele unei femei de a face sex: cu onoare sau pe bani.
decembrie 8, 2008 la 1:56 pm
Presimt ca in viitor va fi la moda sa ai armata ta. Dupa modelul gangs, mob, etc. Nu o sa ne mai masuram dupa cate iahturi, avem ci dupa cat de puternici sunt mercenarii nostri. Vor fi competitii ilegale si in secret intre aceste armate, turnee de lupte unde numai unul trebuie sa ramana viu etc. Vai ce scenariu fantezist si apocaliptic
). Imi zboara gandul in dimineata asta cam departe.
Revenind insa la oile noastre. Armata e o meserie, salariul e decent, normal, de ce sa lucrezi la strung cand poti pe mai multi bani sa masacrezi talibani. Insa mi se pare ca trebuie sa fii cel putin inconstient daca te arunci pe un asemenea teren minat ( poate chiar si la propriu ). Riscurile sunt imense, nu stii daca te intorci viu, sau daca supravietuiesti o faci totusi intr-o singura bucata. De ce sa risti atat de mult ? Ce satisfactie personala ai tu in afara de acei bani ? Din punctul meu de vedere nu se justifica. Absolut deloc.
decembrie 8, 2008 la 2:09 pm
Adrenalina, femee ! Adrenalina ! Cu gloante de razboi.
… daca n-ai bani de droguri, e si asta o solutie.
Adica wtf?! De ce sa joci shootere cand poti s-o faci pe bune.
Cat despre scenariul tau … Mel Gibson (varianta Mad Max, nu Passion of the Christ) ar fi mandru.
decembrie 8, 2008 la 2:11 pm
De unde si selectia naturala a celor care vor face asta. I-ai enumerat tu mai sus.
Chiar mi-am propus sa pun de-un filmulet zilele astea. Ceva de genu asta cred ca ar prinde.
decembrie 8, 2008 la 2:53 pm
@tiberiu florea:
Nazismul nu ar fi inflorit daca nu erau restrictiile impuse prin forta de tratatul de la Versailles.
Comunismul nu ar fi devenit popular daca nu era opresiunea tarista.
………..
In alta ordine de idei:
Uitându-ne la Olimpiade, tindem să favorizăm participanţii în funcţie de apartenenţa naţională. Ţinem cu atleţii ţării noastre, iar când aceştia câştigă, spunem “Am mai luat o medalie!”.
Deşi nu e nimic greşit în distracţia asta, conceptul individului nu trebuie niciodată pierdut din vedere în favoarea idealului colectivului – credinţa că membrii colectivului (naţiunea, în acest caz) sunt pioni anonimi dedicaţi deservirii întregului.
Există două viziuni asupra structurii societăţii. Există viziunea colectivă, care crează în mod fals imaginea agregaţiilor de tipologii ideale şi presupune că toţi membrii sunt instanţe ale acelei tipologii. Apoi este viziunea individualistă, care vede doar individul şi nu încearcă să creeze nicio agregaţie.
Totuşi, în gândirea noastră de de zi cu zi, mulţi presupunem că fiecare ţară are anumite atribute ce se “moştenesc” tuturor locuitorilor – există români, unguri, nemţi şi aşa mai departe. E mult mai uşor pentru creier să îşi imagineze lumea astfel, plină de agenţi uniformi ce acţionează previzibil, iar pentru fiecare avem anumite atitudini şi acţiuni predefinite (scriptate), ca o înregistrare; când ne confruntăm cu aceştia pur şi simplu dăm Play.
În această viziune, cetăţeanul A al ţării X nu-i altceva decăt o instanţă a tipologiei-ideale. Imediat pretindem a ştii totul despre A din simplul fapt că A este cetăţean al X. Neamţul “e” punctual, ungurul “e” curat, englezul “e” sobru. Stereotipurile acestea sunt supra-simplificări periculoase, cum vom vedea.
Personalizarea ţărilor ca şi cum ar fi indivizi conştienţi cu forţă şi voinţă proprie e un fenomen similar.
Iată ce afirmă istoricul Parker T. Moon despre invazia Tunisiei de către Franţa:
Când cineva foloseşte cuvântul format din două silabe “Franţa” îşi imaginează Franţa ca o unitate, o entitate. Când spunem “Franţa şi-a trimis trupele să cucerească Tunisia” îi atribum nu doar unitate ci şi personalitate. Cuvintele ascund faptele şi transformă relaţiile internaţionale într-o telenovelă în care naţiuni personalizate sunt actorii, şi prea uşor uităm oamenii în carne şi oase care sunt adevăraţii actori. Dacă nu am avea cuvântul “Franţa”, atunci am descrie mult mai precis intervenţia din Tunisia astfel: “Puţini dintre cei 38 de milioane de locuitori i-au trimis pe alţi 30.000 să cucerească Tunisia”. Acest mod de a pune problema imediat ne sugerează noi întrebări: Cine erau cei “puţini” ? De ce i-au trimis pe cei 30.000 în Tunisia? Şi de ce aceştia s-au supus?
E foarte uşor să ascunzi realitatea în spatele unei etichete. E mult mai uşor să împuşti “un rus” decât să îl împuşti pe Yuri, însă când expresia “un rus” îşi pierde sensul, te aştepţi ca în spatele fiecărui chip să se ascundă o persoană reală.
Nu observaţi şi voi la televizor tot felul de “autorităţi” în relaţii internaţionale care ştiu exact ce va face “Georgia”, ce vrea “Rusia”, de parcă ar fi vecinii lor de scară pe care îi aud cum se ceartă prin pereţi?
Presupunem că începem de la generalizarea ţară, România.
Conform teoriei agregatului, românii sunt puturoşi, laşi, leneşi, etc.
Totuşi, idealul de ţară poate fi particularizat: Moldova, Muntenia, Oltenia, Ardeal, etc.
Conform teoriei agregatului, Ardelenii nu se grăbesc, Moldovencele sunt mereu în călduri, iar Oltenii sunt ţărani proşti cu iz de bălegar.
Coborând pe scara aceasta a generalizărilor ajungem la primul agregat: comunitatea. Eticheta colectivă.
Scot în evidenţă comunitatea, fiindcă acesta e conceptul care ajută ca toate generalizările de nivel înalt să aibă înţeles.
Încă din primele zile ale grădiniţei, şcolile publice inoculează conceptul de comunitate în minţile copiilor. Şcolile instruiesc copiii să se vadă ca componente similare şi de nedistins ale comunităţilor din care fac parte, indiferent dacă comunitatea este şcoala, sau alt agregat, ca Biserica.
În acest scop, şcolile publice se definesc ca “comunităţi de elevi” – o comunitate ai cărei membri anonimi acţionează pentru binele colectiv.
Problemele care afectează o comunitate sunt considerate a-l afecta pe fiecare membru (sau copil) în mod egal. Copii trebuie să se comporte de o aşa manieră încât să aducă mândrie şcolii din care fac parte. Mesajul inerent este că a muri, literalmente, pentru colectiv este scopul ideal în viaţă.
Odată ce ideea comunităţii prinde rădăcini, copiilor le este foarte greu să se vadă altceva decât părţi ale colectivului. Trist, chestia asta urmăreşte copilul până la maturitate. Deciziile aberante ale guvernanţilor sunt pentru “binele comunităţii”. Legile abuzive date de parlament trebuie totuşi acceptate, pentru binele comunităţii. Poruncile superiorilor trebuie acceptate fără să fie puse la îndoială, din acelaşi motiv.
Aşadar, începând cu comunitatea colectivă, este uşor să lărgeşti viziunea (zoom out) pentru a încorpora orizonturi din ce în ce mai mari, până la naţiunea colectivă şi guvernul său. Dacă trebuie să te sacrifici pentru a fi membru al comunităţii locale, trebuie de asemenea să te sacrifici pentru a fi membru al naţiunii, indiferent de politicile şi acţiunile sale.
Eu încă îmi aduc aminte îndoctrinarea cu poezii patriotice şi cum mă gândeam cu groază că în caz de război voi fi trimis în prima linie de pe front, ca să mor în slujba crucii şi a neamului românesc. Evident, deja îmi făceam planuri de dezertare, ca nu cumva să fie nevoiţi părinţii mei să recite poezii gen “Trei, doamne, şi toţi trei”.
Sistemul militarist al ierarhiei este idealul viziunii comunitare. Ordinele vin de sus şi trebuie întotdeauna respectate, iar individul e o componentă dispensabilă a colectivului.
În modelul ideal al religiei organizate, toată autoritatea vine de la Dumnezeu, e transmisă Fiului care o dă ierarhiei bisericii, care la rândul ei o dă bărbatului ce se foloseşte de femeie pentru a introduce copiii în mentalitatea colectivă.
Aşa apare şi apărarea Nuremberg: “doar respectam ordinele”.
- Religiosul fundamentalist nu e homofob, intolerant, misogin, şi nu doreşte ca cei de alte religii să se ducă în iad sau să moară în războaie sfinte. Asta e voia Domnului!
- Ultranaţionalistul nu e şovin, xenofob, rasist, antisemit şi nu doreşte moarte ungurilor. Asta e o datorie sfântă faţă de toţi strămoşii care au murit pentru cruce şi pentru binele neamului românesc.
Ce exemple extraordinare de proiecţie, în care autoritatea inexistentă este invocată drept sursa comportamentelor şi atitudinilor pentru care altfel, un individ ar fi ostracizat.
Când acele principii aparţin comunităţii şi vin “de sus”, atunci sărmanii indivizi “n-au avut de ales”.
Sigur.
Atrocităţile comunismului au fost justificate în acelaşi mod: distrugerea proprietăţii private, desfiinţarea libertăţilor personale, totul s-a făcut în numele clasei muncitoare, spre binele Republicii România sau a Uniunii Sovietice. Disidenţii nu erau oameni, erau duşmani ai poporului.
Raţionalizarea atitudinilor bolnave pe baza invocării colectivului e doar o altă invenţie a creierului uman pentru a se minţi pe sine, şi nu e demnă de respect sau înţelegere.
Orice grup care preţuieşte binele colectiv înaintea drepturilor individului va tinde să le reducă pe acestea din urmă în numele celor dintâi.
Susţin în continuare ca oamenii în carne şi oase trebuie să se vadă şi să fie mai mult decât simple muncitoare ce trudesc pentru binele stupului.
Grupurile trebuie să înceapă şi să se sfârşească la acordul conştient, informat şi voluntar al fiecărui individ de a participa în scopul atingerii unui ţel mai înalt.
decembrie 8, 2008 la 4:10 pm
@meritoriu
“Sa fim prinsi intr-un vartej provocat de altii si sa nu avem cale de scapare si sa trebuiasca sa jucam dupa cum ne e dictat.”
Bun, aici ai identificat altă chestie care ne spune de ce se produc războaiele, şi anume teoria jocurilor (http://en.wikipedia.org/wiki/Game_theory). Aia conform căreia doi actori raţionali, chiar şi în situaţia de MAD (http://en.wikipedia.org/wiki/Mutual_assured_destruction) se pot trezi la 2 minute de miezul nopţii (http://en.wikipedia.org/wiki/Doomsday_Clock).
“Sper sa se ajunga la un moment in care multe culturi religioase se vor evapora, altele se vor comasa iar marii conducatori ai statelor”
Îi zice “globalizare”. Primul val serios s-a soldat cu Primul Război Mondial, al doilea cu 9/11, şi lumea a zis de fiecare dată că trebuie să încetinească.
@TLP
“Nazismul nu ar fi inflorit daca nu erau restrictiile impuse prin forta de tratatul de la Versailles.
Comunismul nu ar fi devenit popular daca nu era opresiunea tarista.”
Într-o măsură destul de mare, ai dreptate. Şi totuşi, e mai util să acceptăm că există rău în lume decât să-i căutăm cauza primordială.
decembrie 9, 2008 la 12:18 am
[...] ) raspunde foarte frumos printr-un comentariu cuprinzator ce este un articol de sine statator la postul anterior ( si la parerile lui Greco ) . Mi-ar fi parut rau sa nu fie mai vizibil asa ca l-am introdus in [...]
decembrie 9, 2008 la 1:14 am
Tiberiu Florea : dintr-o cauza necunoscuta nu a aparut raspunsul tau pana cand nu l-am vazut eu intamplator la tabloul de control ca fiind neaprobat. Nu cunosc cauzele situatiei. Imi cer scuze pentru intarziere. Deobicei aprobarea decurge instantaneu.