decembrie 22, 2008...1:57 pm

Mefisto

Jump to Comments

Se pare ca lumea nu a fost multumita de prima mea varianta masculina. Asa ca, la fel ca in povesti, am facut niste upgrade-uri pe ici pe colo. Revin in forta cu ziua mea obisnuita ( a mea, a barbatului fatal ) – mi-am ales un nume potrivit zic eu, cu o puternica rezonanta : Mefisto. Faceti, va rog, cunostinta cum trebuie cu Mefisto, sper sa va placa de el, pe mine m-ar cucerit complet si iremediabil… :

- m-as trezi la fix 7 fara 5 in patul meu gigantic cu baldachin si voal

- m-as intinde nitel cat mi-ar permite pijamaua de matase neagra

- m-as ridica in fund si picioarele mi-ar intra automat in sosonii cu blanita ( e frig, d-aia au blanita )

- mi-as lua de pe pat capotul asortat la pijama si l-as pune pe mine

- in drum spre baie as da drumul la combina ca sa am soundtrack : Boris Vian – Fais-moi Mal, Johnny

- in pasi de dans as intra sub dus ( 7 : 09 )417avdpfzl_sl500_

- as fi in dus  ( 7 :  29 )

- as fi in dus ( 7: 49 )

- as fi ( surpriza ! ) in dus ( 8 : 09 )

- as iesi intr-un final din dus impreuna cu un val gros de abur ( 8 : 10 )

- in baie nu m-as putea vizualiza decent in oglinda din cauza aburului asa ca as iesi pe hol la oglinda de acolo care mi-ar reflecta in intregime corpul de Adonis combinat cu David ( pe fundal Tom Waits – Step Right Up )

- intr-un final mi-as pune niste chiloti pe mine  ( ck )

- nu m-as rade, as fi in a treia zi de barbuta, ziua ideala

- as deschide usa de la dressing si ar incepe sa se invarta umerasele si etajerele cu pantofi

- dupa o asidua concentrare mi-as alege un costum bleumarin cu dungulite si o camasa roz si o cravata bleu

- la butoni as sta si mai mult sa ii aleg

- si la pantofi acolo, un 15 minute

- imbracat frumos mi-as da si cu parfum, normal

- puf puf puf puf puf puf, fas, fas, fas, fas, fas, fas, fas, … sa fiu sigur ca se simte  ( planta din spatele meu ar sucomba instant de la lipsa de oxigen )

- gatit asa m-as duce in bucatarie unde as saluta-o pe Maria Dolores

- Maria Dolores ar fi facut mic-dejunul ( pana acu mi l-ar fi adus la pat, dar in urma patarii asternuturilor cu vin as fi decis sa ma deplasez totusi in bucatarie )

- Maria Dolores mi-ar fi pregatit un festin : caviar, foie gras, Portos si un trabuc

- as citi la mic dejun numai ziare financiare

- intre foile carora s-ar afla extrase din Ciao, Star si Cancan

- dupa ce as termina i-as multumi lu Maria Dolores

- ea s-ar apleca cu tona ei decolteu peste masa, aproape de privirea mea si mi-ar sopti : ” Con mucho gusto, senor! “

- as ramane impasibil, nu mai prezinta de multicel nici un secret pentru mine …

- as cobora jos in fata vilei si as scoate din garaj Jaguaru

- prima oprire la stop ar fi numai buna ca sa-mi verific mailu cu iPhone-ul

- nimic interesant, numai gagici care vor sa ma scoata in oras

- as da flag de spam la alea ale caror poze sau amintiri despre ele nu sunt satisfacatoare

- s-ar face verde

- as calca pedala de acceleratie

- m-as opri direct la salon

- acolo in timpul unor manicuri, pedicuri, frezat ( concomitent ), m-as pune la o barfa cu fiecare specialist despre clientele fidele ale salonului ( alea noi, ca pe alea vechi… )

- dupa 3 ore as fi ca scos din cutie si plin de numere de telefon

- m-as duce sa iau pranzul la unul din restaurantele alea frantuzesti chic din centru

- o crema cu crutoane si un tiramisu

- o cafea si whiskey

- in acelasi timp as scana mesele

- as ochi-o pe una la care s-ar afla o tipa  singura ( 45-50 de ani, inca aratand bine, blonda, o brosa de proportii gigantice cu multe pietre si in forma de broasca testoasa pe piept infita in deux-piece-ul Chanel )

- m-as ridica, mi-as scutura cu servetul firimiturile de pe sacou, m-as indrepta spre ea cu pasi senzuali si m-as apleca la urechea ei si i-as spune : ” Singura? Aveti nevoie de putin companie extrem de placuta ? “

- ea ar tresari apoi cand ar da ochii cu mine si-ar schimba total atitudinea, s-ar inmuia toata si mi-ar sopti si ea : ” Acum astept pe cineva, dar uite numarul meu. Diseara sunt complet libera!! “

- as lua numarul scris de ea pe un biletel si i-as saruta mana cu care mi l-ar da si m-as retrage in timp util incat sa nu fiu vazut de partenerul doamnei care tocmai ar fi venind

- mi-as termina whiskey-ul in timp ce as admira in continuare pe tipa

- din cand in cand si ea mi-ar trimite ocheade

- intr-un final m-as ridica si m-as indrepta spre Jaguar

- as opri pe rand la fiecare din magazinele de firma ( nu orice firma, se intelege ) de pe Victoriei

- 3 ore si 4500 de euro in minus mai tarziu as suna-o pe tipa

- din 3 vorbe ne-am stabili cina la alt restaurant de super-extra-fite proaspat deschis

- m-as intoarce la mine acasa doar ca sa ma schimb in ceva de seara pentru cina

- as avea un aer si mai rapitor si as schimba parfumul

- inainte sa ajung la hotel m-as opri la o florarie sa iau un buchet de trandafiri albi si la o chocolaterie sa iau o cutie de fineturi dulci

- as ajunge cu putina intarziere academica la cina

- ea m-ar astepta impacientata dupa cum piciorul ei care ar bate un ritm alert pe podea mi-ar spune-o

- i s-ar lumina chipul cand m-ar vedea

- i-as zambi si i-as saruta din nou mana si m-as apleca sa ii dau o sarutare si undeva pe gat

- s-ar inrosi toata de emotie si placere

- am incepe o conversatie ingrozitor de plictisitoare in care ea mi-ar povesti toata viata ei, cum nu il mai suporta pe sotul ei, cum e plictisita de moarte, cum ca eu sunt prima raza de lumina in viata ei de cam multicel etc

- eu as da din cand in cand din cap ca si cum as fi complet absorbit de discursul ei

- ea mi-ar zice ca sunt prima persoana care ii asculta cu atata atentie oful

- eu i-as zambi

- ea iar s-ar inrosi toata

- am manca apoi in liniste niste exclusivitati de mancaruri minuscule, dar, evident, groznic de scumpe

- ar plati ea la sfarsit

- ne-am retrage la mine la apartament si toata noaptea …eh, sa zicem ca as convinge-o ca sunt o investitie incredibil de buna

- pe la un 3-4 i-as spune delicat ca e timpul sa plece

- ea ar incuvinta si mi-ar lasa pe noptiera un plic gros plin cu bancnote verzi

- as saruta-o pe frunte si as conduce-o spre usa imbracat doar in chiloti

- ea m-ar ruga sa ne mai vedem

- eu i-as raspunde ca o sa vad cand am timp, dar ca sa fie sigura ca o sa o mai sun

- ea mi-ar zambi trist stiind ca nu se va mai repeta niciodata experienta si ar pleca

- eu m-as intoarce la mine in dormitor si, la fel ca in fiecare seara, as da drumul la combina ( Henry Mancini – Moon River ), as scoate din bar o sticla de whiskey aproape de varsta mea si in timp ce as bea din el mi-as promite ca de maine ma las de meseria asta si ma intorc la o viata normala…

12 Comentarii


Lasă un Răspuns