N-ai cum sa te ascunzi de Big Brother. Sau ai putea daca ti-ai inchide telefonul mobil, ti-ai bloca toate adresele de mail, ti-ai sterge contul de pe facebook, hi5 sau orice alt programel de genu asta si ai dezinstala messengerul, ai iesi din casa ca sa nu mai ai nici un fel de ispita, te-ai duce intr-un parc pe o banca si ai privi complet interesat si fascinat cum zburataceste vantul firele de iarba.
Am primit acum ceva timp un documentar interesant despre cum toate coorporatiile ce ofera informatie si comunicare se vor cumula devenind un singur serviciu complet de viata virtuala in care din ce in ce mai multi oameni se vor refugia. Mai precis vom renunta complet la a socializa prin propriile puteri, la a face un minim decent de efort pentru a fi ceea ce suntem noi si nu un avatar.
Pentru mine asta ar insemna distrugerea intimitatii.
1. pentru ca suntem accesibili in orice moment al zilei, daca au inventat si programe care te vad cand esti invizibil pe mess, probabil in viitor webcamul o sa fie nonstop on si vadifuza filmul vietii noastre.
2. pentru ca nu ne vom mai obosi sa avem intimitati, va fi mult mai comod sa ne lasam existenta in seama unui alterego
Atata timp cat nu vedem clar fata celui caruia ii marturisim ceva intim, nici nu ne chinuim sa ne-o imaginam cum se modifica si nici nu ne punem problema daca ceea ce ar simti el e veridic sau nu. Pur si simplu ii scriem ecranului, nu unei persoane. Practic eliminam disconfortul unei dezamagiri sau frustrari prin libertatea de a fugi in orice moment si de a evita orice situatie neconvenabila.
Deci, in viitor o varianta pixelata a noastra se va ocupa de maruntisuri cum ar fi dragoste, curiozitate, tristete si alte trairi omenesti. Suna paradoxal, nu ? Si de ce nu ar fi asa, adica macar vom putea fi obiectivi, ne vom vedea din afara corpului cum facem orice miscare. Va fi si mai interesant pentru ca vom avea si sentimentul de putere, ne vom putea juca de-a dumnezeul si maruntul suflet. Si ne place sa apasam butoane. Vom avea unul pentru indragosteala ( in forma de inimioara ), unul pentru dramolete ( in forma de traznet ) si cine stie ce alte modele.
O parte frumoasa insa a povestii e ca multi se vor cunoaste pe sine mai bine. Revenind cu picioarele pe pamant : daca nu erau deviantart-ul si blogurile si altele asemanatoare multi nu si-ar fi descoperit veleitatile ascunse. Cine se obosea sa scrie pana acum? Putini. Cu atat mai mult sa-si impartaseasca incercarile si cu infinitul oferit de internet ? Ne-a fost netezita calea spre o noua cariera fara obligatii prea mari sau prea apasatoare. Problema confirmarii a fost eliminata pe vecie. Problema veridicitatii ei insa nu.
Ce vor face, insa, corpurile noastre ? Vom fi probabil o masa diforma de carne, grasime si piele si fara nici urma de expresivitate, dar cu un display incorporat care va compensa.
9 Comentarii
ianuarie 22, 2009 la 9:41 pm
Am momente cand vreau sa imi inchid mobilul, sa scot cablul de alimentare al computerului si sa plec cateva zile intr-un loc unde tehnologia e mai rara decat limba romana… si cateodata chiar o fac.
Incearca…
ianuarie 22, 2009 la 9:44 pm
Si eu o fac atunci cand simt ca mai am un pic si cedez psihic. Un pic de izolare nu strica nimanui…
ianuarie 23, 2009 la 3:23 am
Chestia cu realitatea virtuala ne face sa ajungem niste incapabili. Uita-te la mine si minuneaza-te. De unde stiu eu ca tu atunci cind imi pui puicei si huguleti pe mess de fapt nu ma injuri de toti mortii? Sa ca atunci cind ma injuri de toti mortii de fapt nu plingi dupa mine? Realitatea asta virtuala duce la impersonalizare. Poate eu nu vreau sa-ti pun puicei cum pun la toti, poate vreau unul ma fancy. O sa ajungem o chestie uniforma care nu vor mai avea trairi sau care isi vor putea induce starile. Nu o sa mai fim in stare sa deosebim o voce sau un scris de mina (astea fiind chestii distinctive si personale pentru fiecare).Ne chinuim sa atingem un echilibru si atunci cind echilibrul va fi atins, universul moare…
ianuarie 23, 2009 la 11:20 am
uite d-aia yo vorbesc din ce in ce mai rar pe mess… ajunsesem sa nu mai fiu in stare sa vorbesc cu diverse persoane face-2-face, mi-era rusine de cum ar reactiona, mi-era frica sa ii infrunt..drept urmare, hopa-hopa la calculator si le tranteam frustrarile mele pe mess fara sa mai fiu ingrijorata de ce-ar putea urma.. eh, chestia asta m-a ingrozit, drept urmare, pe mess doar strictu necesar…conversatiile importante afara la cafea
ianuarie 23, 2009 la 12:17 pm
@maimuta: pe cind o cafea?
este total dezumanizant rahatul de mess. si total indispensabil pe de alta parte
ianuarie 24, 2009 la 4:00 pm
Ai citit vreodată “Soarele gol”, de Isaac Asimov? Acolo este descrisă o societate în care oamenii nu mai comunicau direct ci doar prin intermediul unui video-chat, să-i spunem, şi în care orice activitate “de grup” se făcea tot la modul virtual, prin holograme…
Eu deocamdată sunt liniştit. Eu am încredere în capacitatea distructivă a omenirii – ne vom tăia craca de sub picioare înainte să ajungem maldăre de grăsime şi carne…
ianuarie 24, 2009 la 4:05 pm
Nu am citit nimic de Asimov. ( ma dau in vant insa dupa Herbert )
Eu nu sunt asa de linistita pentru ca vad efectele pe pielea mea. Deja discut intimitati folosind smiley-uri…
ianuarie 24, 2009 la 8:11 pm
Dacă cei cu 2012 au dreptate, atunci nu trebuie să ne mai îngrijorăm, ci să luăm bilete pentru nava-mamă:))
ianuarie 25, 2009 la 2:45 pm
@sodiumpentotal: e cam trist ca tot ce povesteste asimov pe acolo se apropie de realitate. Tot la holograme ma refeream si eu cind am zis de “nu o sa mai fim in stare sa deosebim o voce sau un scris de mina (astea fiind chestii distinctive si personale pentru fiecare).” Dar eu nu vreau sa plec pe planeta care va conuce atunci. Vreau sa ramin pe Pamintul care va fi radioactiv (cel mai probabil).