Bob si Joe ( I )

Jump to Comments

Inceputul drumului

Pentru prima data in 15 ani cei doi frati erau nevoiti sa faca un drum atat de lung singuri in camioneta celui mai mic, Bob. Intre altele, el fusese si cel mai norocos dintre cei doi, afacerea cu transportul de diferite marfuri dintr-un stat in altul ii prospera pe zi ce trece, tocmai se mutase intr-o vila impreuna cu sotia si cele doua fete si era un cetatean bine vazut al micutului orasel in care cei doi crescusera, planuind ca pe viitor sa isi bage nasul si in treburile de administratie. Se simtea bine in pielea sa si nu rata nici o ocazie sa o dovedeasca de fata cu Joe, Joe cel ghinionist, cel ce inca mai locuia intr-o cocioaba, lucra ca zilier pe unde apuca si abia reusea sa isi intretina nevasta si cei trei copii dintre care unul era autist. In timp, Joe devenise din ce in ce mai frustrat de aceasta situatie si se inchisese mult prea mult in sine, devenise banuitor la orice gest ce venea din partea lui Bob si intrerupsese aproape orice legatura cu el. Pana azi cand acesta venise la el sa il roage sa il insoteasca in drumul spre statul vecin ca sa predea o comanda.

” Drumul e lung, partenerul meu nu vine azi cu mine ca e dus la inmormantarea mamei lui, hai vino tu  ca sa ma ajuti si ca sa nu ma plictisesc, e drum de 6 ore, totusi. Si iti va iesi si tie o parte ca tot vad ca esti in aceeasi stare jalnica in care te-am lasat.  ” incheiase Bob razand.

Joe scrasni din dinti la auzul vorbelor, dar stiu ca ar face bine sa accepte pentru ca avea nevoie disperata de bani. Astfel soarta ii regasi pe cei doi frati in aceeasi masina, cu Bob la volan si Joe pe locul din dreapta, pe prima portiune de drum la fel de tacuti, aratand aproape la fel, fiecare cu cate o camasa bej in carouri, cu cioc si cu ochelari fumurii. Vazuti de departe era greu sa ii deosebesti.

Bob era mai tanar cu un singur an, insa aveau aceeasi statura, aceeasi constitutie si cateva din ticurile mostenite de la tatal lor. Practic la moartea acestuia s-a produs ruptura dintre ei. Aveau 12, respectiv 13 ani cand papa Bill s-a stins din viata din cauza unui stupid accident domestic : incercand sa ajunga la ultimul raft pentru scule din garaj isi pierduse echilibrul si se lovise cu tampla de coltul unei mese. La inmormantare Joe incerca sa preia rolul de stalp al familiei consoland-o pe mama lor, in timp ce Bob nu se mai regasea. Nu putea intelege moartea idolului sau, nu putea sa o accepte si cauta un raspuns logic la stupiditatea ei. Nu-l va gasi niciodata. Joe acceptase mult mai usor evenimentul si incepuse inca de la varsta aia sa intretina familia prin munca, cu Bob urmarindu-l de undeva din spate, ca o umbra, si judecandu-i fiecare pas. Prin asta si prin altele se asemana mult mai mult cu papa Bill decat Joe.

………………………………..

Megeau tacuti privind autostrada pustie. Din cand in cand mai depaseau cate o alta camioneta. Din cand in cand mai treceau pe langa o cladire de pe margine. Drumul o cotea spre o zona mai ingusta, pe de o parte partial impadurita, pe cealalta ridicandu-se impunator un deal. La un moment dat in dreapta rasari o silueta. Dupa cateva secunde cei doi isi dadura seama ca era vorba de un chinez la vreo 30 de ani care tara dupa el o geanta terfelind-o prin nisip. Si Bob si Joe il urmarira cu privirea in timp ce se indepartau de el.

” Nu-mi place cum arata ala ” zise Bob referindu-se la chinez. ” Cine stie ce tara in geanta aia. Vreun frate masacrat, ha ? ” mai zise uitandu-se ranjind inspre Joe. Acesta se multumi se priveasca in continuare drept inainte fara sa zica nimic. Afara incepu sa picure, apoi o furtuna puternica se dezlantui.

Urmara alte minute de liniste intrerupta doar de picaturile de apa ce loveau parbrizul sacadat. Bob incerca din nou sa anime momentul :

” Si ce-ti mai fac copii ? “

Joe il privi lung timp de cateva secunde dupa care raspunse sec :

” Bine. “

Vazuse in el aceeasi ura pe care o lasase sa creasca treptat timp de 15 ani. Nu observase nici o urma de buna intentie in intrebare. Doar aceeasi platitudine rece dintotdeauna. Oferta de a-l insoti venise ca o bomba. Nu se asteptase la ea, nu credea ca va mai exista vreun moment in vietile amandurora in care sa se afle atat de aproape si avea suspiciunile sale. N-ar fi fost prima data cand Bob incerca sa il saboteze in vreun fel. Din aceasta cauza pentru el scoala si, mai apoi, liceul fusesera un chin. Din aceasta cauza Bob intotdeauna era cel preferat. Joe crescuse ca un rebel neadaptat care se chinuia sa adune faramele lasate in urma de fratele sau. Multe dintre cunostintele comune il considerau o cauza pierduta, altii obisnuiau sa zica despre el ca va sfarsi mai devreme sau mai tarziu la inchisoare pentru cine stie ce fapta stupida. Si nici n-ar fi fost prima data, la 17 ani sparsese un magazin furand din el mancare si 230 de dolari. Motivatia lui ?

” Jane abia a nascut. Nu aveam nimic sa-i dau de mancare. Nimic. Sunt lefter. Nu am absolut nici un ban. Nu puteam sa-mi las fetele sa moara ! “

Sase luni mai tarziu pasea afara din puscarie ca un proaspat botezat. Sotia si fiica ii supravietuisera, dar el se simtea pe veci stigmatizat. Bob nu-l lasa sa uite niciodata acest eveniment din viata sa. Obisnuia sa il foloseasca drept termen de comparatie pentru fiecare din reusitele din viata sa. Si erau multe, la 22 de ani preluase compania fostului sef si acum facea singur contracte scumpe care ii asigurau un trai mai mult decat decent pentru el si pentru familia sa. Joe insa nu-l ura. Se ura pe sine. Isi ura greselile si se condamna pentru fiecare din ghinioanele pe care le traia, de la mizeria in care era nevoit sa locuiasca, pana la autismul fiului sau cel mic.

Drumul prin ploaie se continua, la fel ca si pana acum, tacut…

6 Comentarii

Filed under amigdale

Etichete Bill, bob, Bob si Joe, crima, frati de sange, Joe, nuvela, pistol, poveste, psihedelic, ucigas american