Ceahlau, I miss you

Jump to Comments

Toata vanzoleaza cu ploiaia si cu mocirleala de afara m-a cam debusolat nitel. Asa ca, la fel ca orice gagicuta insuportabil de melodramatica mi-am pus poalele in cap si m-am aternut la o sanatoasa depresie mancatoare de ciocolata. Ea, depresia, si ar face bine ca pe ea sa se insire caloriile. Si tot din patratica in patratica, fara alune,  mi-am adus aminte de Ceahlau.

Grand Hotel Ceahlau, daca ma uit mai bine si cu ochi beralii pe site-ul lui.

V-am mai povestit eu ce mama misto pot sa am, dar din cand in cand se mai intrece chiar si ea cu firea. Eh, pana nu de multicel obisnuia sa ma ia cu ea in delegatii prin tara. Intre altele opream si pe la Piatra Neamt, mai precis la hotelul aluia, ala caruia ii fac eu reclama acum ( de sa-mi faca o pomana acolo, un sejur romantic, o duda, o maslina ).  Eh si tocmai de romantisme din astea va fi vorba de aci incolo. Si ajungeam cu autocarul la hotel si, ca deobicei, eu ma dadeam lovita, franta si in absoluta necesitate de patut asa ca ma retrageam ca pensionarii sus in camera cat timp maica-mea mai trebaluia la receptie.

Anul de gratie 2002 :

Tocmai apucasem sa imi scot cerceii ca sa ma cuibaresc mai comod la cabana plapumioara ca aud niste batai in usa. Banuiam ca e maica-mea care iar a uitat in ce camera stam si le ia la rand si bate in fiecare. Nup, nu era ea. Deschid eu brusc usa cu gand sa ma ratoiesc cand colo dau nas in nas cu doi sexosi ( vine vorba sexosi, dar la 14 ani ai mei de atunci, pustanii aia de 16-18 ani, mai pirpirii, dragutei asa la fata, cu un zambet tamp pe mecla – erau indeajuns incat sa ma bage in boale ). Revenind. Ma trezesc cu astia doi infiintati in usa mea si unu tinand de o ceasca ca de moastele sfintei parascheva si altu invartind o sticla de 0.25 de sprite. Acu, inainte sa va fugareasca mintea pe cine stie ce fagasuri neortodoxe sa stiti ca erau piccolo, ospatari, chelneri, aia de aduc room service-ul.  Imbracati in deja clasicii pantaloni negri, camasa alba si vestuta neagra pe deasupra. A, si sa nu uit, freza gelata fremata in valuri de lumina.

” Buna ziua, am venit sa aducem comanda ” imi spune dulce ala mai rasarit din stanga, cu freza de Ricky Martin, cu zambet de ricky martin si cam atat de la ricky martin ca mai departe natura a zis stop. Alalalt a ramas in negura uitarii, pesemne nefiind la fel de carismatic ca partenerul sau.

M-am gandit : ori astia au gresit camera, ori au venit din proprie initiativa si au chef de companie. Dar ce, stateam eu atunci sa analizez situatia ?? I-am invitat inauntru, s-au dus la masuta, mi-au aranjat licorile pe ea frumos, unu mi-a  zambit gales si altu mi-a  facut cu ochiul si apoi cumintei si in tandem cu balele mele rasfirate pe covor s-au tirat neuitand sa zica un la revedere. Dupa 5 minute  ( mult dupa ce liftu s-a inchis cu tot cu ei ) m-am urnit si eu din dreptul usii.

Alte 5 minute mai tarziu suna maica-mea : ” Vezi ca am trimis doi baieti cu o cafea si un suc. ” Hai nu zau ? M-am gandit sa-i zic ca vreau si niste zaharel adus pe aceeasi cale, dar m-am gandit ca imi fortez norocul.

Am venit insa cu o idee si mai sclipitoare : la cina m-am dar si mai lovita de oboseala si i-am sugerat subtil lu miaca-mea sa-mi trimita mancarea sus. A fost ceva de genu :

” Oh, capul meu, oh ce durere, oh, dar mi-e foame, oh dar ce dilema. “

” Pai ramai sus in camera. Trimit prin cineva mancare si cu asta basta daca ti-e asa de rau. “

” Daa? Ai face ceva asa de dragut pentru mine ? Dar, dar, vezi tot prin baietii aia de mai devreme, ca doar in ei am incredere  “

” Bine, bine. Fie. “

Asa ca 2 ore mai tarziu primeam direct la botu calului farfuria si un picut de companie cat de-o barfa despre Piatra Neamt, despre filozofia osparatorismului, dar mai ales despre night club-ul cu striptiss de la etajul 13.

Anii de gratie 2003 – 2005:

Analele istoriei prezinta perioada in care presonajul nostru pasea pe sfantul plai de la Pietricica drept marcata absolut de fiecare data de lesinuri, ameteli si caderi la pat. Remediul ? Room service .

Anul de gratie 2007 :

De data aceasta eram pe bune intr-o stare jalnica, ma perpeleam toata de frisoane si ma muceam intr-un hal fara hal. Imi aratai doua degete si te intrebam senin ce-mi flenduri mana atata iar cand venea vorba sa pasesc spre ceva, o luam in marsalier si-apoi drept in fund. Ce sa mai, eram pe bune bolanda. Nici n-a mai fost nevoie sa-i sugerez ceva maica-mii ca fix la 8 seara cineva batea la mine la camera. Eu, arzanda si fumeganda din varful patului :

” Intra ! “

Deja duceam dorul intalnirilor de la Ceahlau, eram emotionata toata, nu mai stiam deloc personalul nou ( va dati seama, imi facusem deja cunostinte, stiam aproape tot ce misca la capitolul piccolo in hotelul ala ).  In camera mai era si indeajuns de semiintuneric cat sa inmoaie atmosfera cand ma trezesc cu un pricajit de maxim 16 ani, impiedicandu-se printre covoare. Da cu ochii de mine, ii bulbuceste si indruga un ” Sarumana ” si imi tranteste farfuria pe masa si apoi se tireaza instant. Acu din nou, sa nu ma banuiti de chestiuni neortodoxe, eram decenta, eram plina de bunavointa, nu l-am bruscat cu nimica, i-am si zambit.

Dar pe bune acu, ” sarumana ” ?? Sa mor eu daca n-a fost prima data cand m-am simtit baba. Era clar, se dusesera pe veci vremurile in care imi permiteam sa socializez cu personalul. Mai ales cu cel minor.

Asa-i cand ploua, gagicilor le zboara gandul numa la prostii…

14 Comentarii

Filed under personaje remarcabile, personale

Etichete chelner, hotel, Hotel Ceahlau, ospatar, Piatra Neamt, piccolo, Pietricica, Ricky Martin, room service, sexos