Un subiect popular

Jump to Comments

Initial mi-am zis in sinea mea ca nu se cade, un blog asa serios ca al meu, sa cedeze tendintelor si sa se procopseasca si el cu un articol despre cel mai mediatizat eveniment. Dar si eu sunt o sclava a traficului si ma voi prostitua pentru cateva sute de view-uri in plus. Cam asta e pledoaria mea ce se vrea a fi obiectiva. Cea subiectiva m-a indemnat sa scriu aceste randuri abia in momentul in care buletinele de stiri au revenit la breaking news-urile clasice, cu crime de pe la bancomate si business-uri parlamentare. Si am asteptat. Si am asteptat… pana nu m-au mai rabdat buricele degetelor asa ca o sa cititi un post lung cat o zi de post despre aceleasi lucruri pe care le-ati auzit de mii de ori in ultimele saptamani doar ca direct din gura meritoriului, la cald.

Pentru cei care inca nu s-au prins si n-au apucat sa inchida tab-ul de la browser o sa fie mult de spus despre Michael Jackson. Se spune ca orice artist trebuie privit ca o entitate impartita in doua si ar fi de bun simt sa incerci sa il intelegi doar prin prisma creatiei lui, lasand la o parte interesul frivol pentru viata sa pur omeneasca. Asa ca orice ar fi facut in viata sa personala,  Michael Jackson artistul ar trebui sa ramana in amintirea noastra.

La fel ca orice persoana publica a devenit treptat mingea de joc a massmediei. Mai mult ca oricine a fost victima a speculatiilor. Insa intotdeauna si-a pastrat eleganta si a gestionat problema cu demnitate. E un gest de mare valoare sa raspunzi dejectiilor pe care presa ti le arunca in fata prin si mai multa arta. Practic asa il percep eu pe Michael, daca e sa o iau  pe cararea asta a discutiei si sa ma indrept spre o nota mai personala a discursului. L-am perceput intotdeauna ca pe un personaj retinut, incredibil de timid in ciuda faptului ca la un singur semn al sau ar fi facut sa lesine o legiune de fane, si cu un incredibil interes pentru cauzele sociale. E un fapt incredibil sa ajungi sa ai o atat de mare putere pe care ti-o extragi din notorietate si admiratia oamenilor si sa incepi sa te gandesti si la altii. Nu multi o fac, nu multi o fac din convingeri personale si nu multi o fac cu un efect atat de puternic. In momentul in care cineva cu un capital de imagine atat de mare isi dedica munca marilor probleme ale societatii ar cam fi de bon ton sa te opresti din aruncat cu prejudecati in stanga si in dreapta. Vorbele celor care l-au cunoscut cu adevarat contureaza portretul unui om extraordinar, dar in acelasi timp gresit judecat de multi altii. E remarcabil faptul ca toti vorbesc mai ales despre cat de timid era. Intr-o lume in care ego-ul creste mult mai repede decat calitatea umana, e induiosator sa vezi o astfel de caracteristica la un om ce face parte din varful ierarhiilor atator domenii. E de-a dreptul atipic.

Cel mai mare caz s-a facut pe seama faptului, destul de evident, ca pielea sa a devenit, undeva gresit interpretat ca brusc, din neagra, alba. N-am ajuns sa transpir prin pori medicina insa mi-e destul de clar ca nu exista un procedeu practic prin care sa se faca aceasta depigmentare in mod intentionat si cu atata ” succes “. Din cate am inteles undeva in 1985 a fost intr-un final diagnosticat ( dupa multe teste ) cu vitiligo si lupus.  Dintr-un foc doua boli cu o incidenta mica la populatie, o combinatie deosebit de grava si un bagaj masiv de efecte dureroase. Mda, se pare ca faima nu te apara si de boli. Aceste boli vin insa in ” ajutorul ” cosmarului pe care il traise in 1984 la filmarile unui clip publicitar. Ii este arsa o parte din scalp si, parese, de atunci incepe sa poarte peruci pentru a-si ascunde cicatricile. Sa arate cu degetu acest gest toti barbatii care isi plang in buda in fiecare dimineata expansiunea inceata, dar sigura, a cheliei. Deci, pe de o parte aveam dureri si leziuni si pete de la boli, de cealalta parte avem cicatrici si alte dureri de la accident. In schimb tirajele tabloidelor infloreau datorita speculatiilor care mai de care de domeniul fantasticului. E si greu sa nu dai intr-o forma, chiar si la un nivel mic, de depresie atunci cand fiecare miscare a ta este subiect de mii si mii de pagini de fabulatii. Asa s-a nascut M.J. marioneta mediei. Sau mai bine zis masina lor de facut bani.

Am vorbit doar de traumele fizice. S-a spus despre el ca a fost pedofil si obsedat de imaginea sa. Marturisea intr-un interviu destul de recent ca se crede Peter Pan iar eu il cred pe cuvant. In momentul in care copilaria ta a lipsit cu desavarsire,  cresti cu o tona de traume. Daca mai mult, primii ani din viata ta au fost marcati de abuzuri verbale si fizice violente direct din partea tatalui tau, normal ca nasti in suflet un cuib de frustrari. La 10 ani copilul Michael repeta pana la epuizare sub amenintarea batailor tatalui sau si sub o ploaie de apelative. E mai mult decat evident ca nasul marca Michael Jackson e o reminiscenta a faptului ca atunci cand era mic tatal sau il tachina pe seama nasului mare. Mai tarziu insa rinoplastiile sale, fie din motive medicale, fie si din motive estetice, au fost materie prima pentru circul mediatic. Acuzatiile de pedofilie mi se par rautati absolut gratuite si pur si simplu refuz sa cred ca au vreo baza reala. Prin Neverland si aerul sau naiv si copilaros a incercat sa isi construiasca un hibrid al copilariei pe care n-a avut-o. Nu cred ca poti condamna pe cineva pentru acest lucru. E mai mult decat normal. Obsesia imaginii e la fel de comuna si la persoanele publice si la cele private, doar ca notorietatea te obliga la perfectiune si iti pune pe umeri o sarcina grea. Asa ca o combinatie de obsesii au dus la aspectul acela atat de controversat : obsesia ” nasului mare ” ironizat de tatal sau, mutilarea produsa de accidentul din ‘84, petele de pe corp deosebit de inestetice si presiunea intimitatii invadate de catre media. Poate ca arata chiar hidos in unele instante insa e nevoie de un efort supraomenesc sa pui cap la cap un corp ce incet incet se autodistrugea.

E mare valva acum la stiri cu ideea traznita de a-l canoniza. Ideea e ridicola in sine, insa Michael merita cel putin recunostinta pentru toate actele sale de caritate si pentru campaniile pe care le-a dus in vederea aducerii in vizor a unor probleme reale ale societatii. In timp ce presa il umprea de sus pana jos de ” respect ” el arunca in stanga si in dreapta cu muzica si cu fapte. Judecati-l acum pentru faptele lui.Daca nu va ajung aceste merite, priviti profesionistul din spatele coreografiilor, muzicii si spectacolelor sale. Chiar daca nu e pe gustul tau, trebuie sa-i dai Cezarului, ce-i al Cezarului : a fost un vizionar si un inovator.

Si vin si la subiectul mortii. Din fericire ( o spun cu tristete ) a murit acum cand tocmai pregatea o revenire. Nu a murit cand era dat disparut, cand era in mijlocul proceselor sau cand se facea misto de nasul sau in descompunere. Din nefericire n-a apucat sa faca nici macar un spectacol din cele 50 ce i-au fost bagate pe gat ( el ar fi vrut sa se opreasca la 10, probabil simtind ca nu este fizic in stare sa faca atatea, dar in urma presiunii din partea producatorilor si managerilor, numarul a fost suplimentat ). Isi dedicase aceast turneu copiilor sai. Vroia ca ei sa vada pe viu de ce este el in stare. Un lucru demn de admirat. Si ating aici si problema copiilor. Iarasi s-a discutat enorm de mult despre faptul ca le ascunde identitatea, ii obliga sa umble cu masti pe fata in public si asa mai departe. In momentul in care tatal sau e una din cele mai cunoscute personalitati de pe pamant automat si tu esti bombardat inca din stadiu de embrion de popularitate. La nivelul asta, la care nu poti contracara atacul atentiei cu fapte, nu-i deloc placut sentimentul. Nu se justifica cu nimic faptul ca intimitatea iti e invadata si nu simti deloc nevoia de a hrani gura flamanda a publicului cu informatii despre tine. Practic, tu n-ai nici o vina ca tatal tau e vedeta, dar trebuie sa fii si tu la randul tau haituit. Ceea ce a facut Michael e, din nou, un gest de maxima eleganta : a incercat pe cat posibil sa-si tina departe copii de vanatorii de informatii. Le-a oferit o viata cat a putut el de normala.

Moartea sa a fost momentul de glorie al mizeriilor scoase pe banda. S-a mers mult prea departe cu scenariile fanteziste, s-a uitat complet ca a murit un om, ca au ramas in urma sa 3 copii si ca niste umile reguli de bun simt cer ca in astfel de momente oamenii sa fie cat se poate de retinuti. In schimb ne-am ales cu un priveghi cat se poate de chicios. Ma refer, bineinteles, la asa zisul spectacol de ramas bun. Mi s-a intors stomacul pe dos cand l-am vazut pe Usher intinzand gatul spre cosciug si storcand cu greu o lacrima de crocodil in timp ce masacra un cantec, am vazut facandu-se propaganda politica la greu pe seama mortului si cel mai greu m-am scarbit in momentul in care au impins-o pe sarmana fata ( Paris, fiica sa mijlocie ) in fata microfonului sa spuna cateva cuvinte. E imoral sa faci asa ceva unui copil ce tocmai si-a pierdut tatal. Sa te folosesti asa de meschin de el, sa anulezi complet tot ceea ce s-a straduit atatia ani tatal sa faca. Exact de expunerea asta nu aveau nevoie acum acesti copii. In schimb au trebuit sa stea flancati de ” unita  intru lacrimi ” familie Jackson si sa fie martori la spectacolul odios din jurul lor. Smiorcaieli false, interpretari nefericite ale cantecelor, behaituri la pupitru si nelipsitele pupaturi si imbratisari la momentul parasirii scenei. Si in tot acest timp in mijloc stand singur un sicriu. Sper, din tot sufletul, ca nu sunt singura care vede penibilul din aceasta situatie.

Raman in urma si multi bani care vor fi castigati de pe urma acestui trist eveniment. Brusc toti si-au adus aminte de Michael si au devenit fani inversunati. Mi-e rusine, dar recunosc si eu ca abia acum, dupa, am facut rost de intreaga sa discografie. N-am fost o ascultatoare fidela, dar l-am respectat si l-am privit obiectiv intotdeauna. Din fericire e usor sa il revezi pe Michael si sa te bucuri din nou de munca si talentele sale. Ai la indemana muzica sa si, crede-ma, a lasat in urma o cantitate considerabila de materiale de calitate. Nu-l regreta ci bucura-te de arta sa. Nu-l judeca ci asculta-l sau priveste-l. Nu-l acuza de imperfectiune, n-ai nici un drept sa il arati cu degetul. Ia-l ca atare si bucura-te de tot ce e frumos la el. Nu apleca urechea la frivolitati. Pastreaza-ti o integritate morala si selecteaza cu maturitate ceea ce vrei sa privesti, asculti, simti.  Si aici deja am parasit discutia punctuala despre Michael si am dat-o in generalitati.

L.E.

9 Comentarii

Filed under discutia necesara

Etichete michael jackson, michael jackson moarte