Trebuie sa recunosc ca am si eu prostul obicei de a manca la fastfood. E cea mai comoda alternativa la venitu pana acasa si savuratu ciorbelor bastinase. Si daca nu e deja clar, frecventez lanturile clasice de mancare facuta din prafuri si siropuri.
Stiu perfect teoria. Nu-s deloc sanatoase. Nu sunt mancare. Ar fi mai bine sa mananci chestiuni ce au stat 4 zile pe podea decat sa bagi in tine hamburgeri …dar sunt slaba si ma complac in comoditate. Va permit sa-mi aruncati in freza ravasitoare cu pietre de moara.
Noaptea trecuta, intr-o extrem de romantica conjunctura, imi hraneam adictia indopandu-ma la greu impreuna cu inca doua amice pe o bancuta din fata muzeului Antipa. Cu ce ? Cu un McMeritoriu. Pe la jumatatea respectivului McMeritoriu ( observati cum evit cu deosebita gratie creearea unui precedent pe acest blog prin utilizarea de reclama mascata ) probabil cel mai jumulit caine vagabond din toate mahalalele Bucurestiului si-a facut aparitia in fata mea, topindu-mi sarma ghimpata din jurul mult chinuitei mele inimioare. Undeva intre gesturile sale stangaci de a-si scarpina pielea din spatele urechilor si balele ce-i curgeau fluviu pe la colturile botului, n-am mai rezistat si, impartind in doua ultima bucatica minuscula de McMeritoriu, i-am intins lui bucata mai mica. Cum e vorba aia ? ” Din bucata mea de paine am hranit un om si-un caine ? “. Cine a spus ca arta nu-i inspirata din realitate. Ba mai mult, viata bate filmul iar eu hraneam acest biet flamand cu mancarea regeasca.
Dar mai e o vorba care spune ca realitatea se fereste de happy-end-uri ca dracu de tamaie iar in loc de entuziastul dat din coada pe care il asteptam, javra a ales sa-mi intoarca dosul plin de dread-uri cauzate de jeg si sa ma lase cu mana intinsa. Cu dezgust i-am aruncat pe jos bucata sperand ca se va simti. N-a fost sa fie. A ales sa defileze in toata splendoarea peticelor de blana de pe el in sus pe scarile muzeului si sa se aseze dupa modelul leilor ce pazesc marile capodopere arhitecturale in dreptul usilor.
Mona insa nu-i genul de persoana care sa accepte un refuz asa usor, asa ca am facut efortul de a ridica bucata de pe jos si m-am indreptat plina de determinare altruista inspre animal.
” Ma, catel, eu imi rup de la gura mea sa te hranesc si tu imi indraznesti sa ma refuzi ? Pai cum vine asta. Ia, miroase asta si zi-mi de nu-i ambrozie ?? “, dar el reusea intotdeauna sa-si scoata din gura bucata pe care ma chinuiam sa i-o indes pe gat. Dupa 10 minute de chin, cred ca mai mult de plictiseala si mai putin de rusinea mea, a decis sa-mi faca pe plac sughitand si stramband din nas. Asa ca am facut marsul victoriei inapoi spre bancuta, neuitand sa imi trec in carnetelul negru aceasta abia dusa la capat fapta buna. Nu-i nimic rau in a obliga un animal sa digere fast-food, nu ?? NU???
11 Comentarii
iulie 11, 2009 la 6:00 pm
poate tinea post
)))
si u l-ai indemnat la pacat
iulie 11, 2009 la 6:53 pm
Mai poti sa dormi noaptea? Poate cainele era vegetarian sau avea un mod de alimentatie mult mai sanatos… si sa nu zici “ce viata de caine!”
iulie 11, 2009 la 7:01 pm
Hai sa va explic cam pe unde o arde dubios cainele ala minune : la spring la victoriei !!! Da? deci numa casolete si ambalaje vad prin jurul lui de cate ori dau sa ma impiedic de el. Ca sa nu-l mai credeti asa victima…
iulie 11, 2009 la 7:32 pm
până şi câinii sunt mai înţelepţi decât noi! ptiu!!
iulie 12, 2009 la 1:10 pm
da,dovada clara k noi mancam mai nesanatos decat cainii
iulie 12, 2009 la 11:06 pm
păi! păi nu ştiu ce să zic… McMeritoriu? chiar aşa de slab e meritul ăsta al tău, încât aşa nenorocire te bucură? grav…foarte, foarte grav!
zic eu de colo… mă nenorocesc reclamele la mickyd’s sau kfc sau subway de pe posturile americane la care îmi pierdeam nopţile şi uneori nu mă mai puteam abţine şi plecam nebun la nonstopul Mc, hotărât să cad în păcat. mă apropiam şi deodată pivotam spre Damasc şi luam un falafel de toată frumuseţea. apoi treceam mândru cu pâinea mea libaneză cu toate bunătăţile înăuntru, cu legume din piaţă, cu sos tahini făcut de fete acolo, prin faţa reclamelor roşii ca de la intrarea în iad.
de două ori am mâncat de la mec…acu mulţi ani când a apărut şi mă prosti cu happy me(se)als-urile măsii şi odată acu vreun doi ani câmd eram prea beat să-mi mai pese.
da voi la capitala ceea păcătoasă nu prea aveţi scăpare… doar cu poatoapele istea de le văd pi la ştiri
iulie 13, 2009 la 8:47 am
la 100 de m de blocul meu a fost deschis un restaurant nou, acum o lună.
vă daţi seama ce prăpăd fac eu pe acolo săptămânal.
iulie 13, 2009 la 10:19 am
@Meritoriu: ai fi avut mai mult succes cu un hot dog / hot bitch…
iulie 13, 2009 la 10:23 am
Nu stiti nimic, catelul ala se hranea spiritual de la muzeu. Ii ajungea cu varf si indesat.
iulie 13, 2009 la 11:24 am
da, cred că aştepta Noaptea Muzeelor ca să intre în Antipa pentru a se împerechea cu vreo căţea în formol.
iulie 13, 2009 la 12:10 pm
Incerc sa-mi aduc aminte daca aveau si catei acolo. In formol sigur nu. Dar impaiati…hmmm.