Cuvintele ne decodeaza universul, gandi Mona mai inghitind o bucata de pepene galben*. Ca o tendinta generala s-ar parea ca se merge inspre o subtiere a lexicului. Ca, incet-incet, sinonimele complete si partiale se vor disipa sau isi vor gasi noi sensuri, mai concrete si mai clar diferentiate intre ele. De asemenea regionalismele vor deveni arhaisme si incet incet vor disparea si ele. Totusi, pe langa toate astea ne vom trezi cu multe multe imprumuturi. Cum acum aproape un secol se purtau frantuzismele, in ultimii ani am importat engros englezisme. De fapt, unele dintre ele nici nu cred sa mai aiba vreo urma de nationalitate, sunt cuvinte intrate in patrimoniul international si sunt atat de des utilizate si cu atata naturalete de catre australieni, rusi si brazilieni in acelasi timp, incat sunt de parere ca ne-am intelege cu totii de minune intr-un hipermarket. Da, pentru ca cele mai marete imprumuturi sunt de fapt brand-uri. Si e destul de evident ca sunt si de succes daca au reusit sa depaseasca orice urma de granita.
Poate ca spre aceasta idee ne si indreptam : globalizarea si in ceea ce priveste limba. O singura limba vorbita de catre intreaga populatie a planetei. Un singur soi de umor de limbaj, un singur set de termeni tehnici, adio subtitrari si note de subsol cu explicatii suplimentare asupra sensului cuvintelor in original si in lucrare. Clar asta va insemna si disparitia treptata a studierii altor limbi in scoli. Putini vor fi cei care vor mai ramane interesati si doritori de a le cunoaste. Iar asta va insemna moartea scrierilor cu bogate referiri locale si cu un limbaj ale carui fineturi sunt uneori neintelese chiar si de catre vorbitorii nativi ai limbii respective. Sa incerci, spre exemplu sa traduci cu succes un San Antonio in romana si pe Rodica Ojog Brasoveanu in franceza ar fi ceva de domeniul fantasticului.
Din cate stiu, exista o tentativa de limba universala, Esperanto, insa e mai mult sau mai putin un hibrid. Se incearca o fortare a cursului natural al lucrurilor. In cazul in care se va ajunge la o limba unica, Esperanto nu va avea deloc succes. La fel cum in natura se aplica legea celui mai puternic care este si acela ce supravietuieste in final, asa se intampla si intre limbi : cuvintele cele mai populare raman, celelalte dispar. Singura problema e ca acest fenomen se petrece in timp, mult timp. Esperanto poate fi valabila, astfel doar pentru maxim cativa ani, iar in timp, sa fie decimata de catre cruda disparitie a multora din cuvintele ei. Deci, mai devreme sau mai tarziu va deveni si ea o limba moarta la fel ca multe altele inaintea ei.
Iarasi, va trebui ca aceasta, cu totul noua, limba sa ofere ocazii si de giumbuslucuri pe baza jocurilor de cuvinte. Deci noi sensuri figurate, noi sensuri auxiliare, prescurtari, transformari, modificari etc… Pentru ca o sa fie nevoie de noi scrieri si o sa ne dorim iarasi abundenta aceea de semnificatii pe care numai o multitudine de cuvinte bine gandite si bine alese ti-o poate da. Se poate sa fim mai receptivi la comicul de situatie, sa ne putem identifica mai usor cu el, insa tot comicul de limbaj imbraca tot intr-o culoare mai vie. Dar nu e vorba numai de comic, avem nevoie de cuvinte mai ales pentru a ne exprima pe noi insine. Suntem niste fiinte a caror cea mai veche meserie din lume, si practicata de catre absolut toata lumea, este psihanaliza. Constient, inconstient, cu sinceritate, pe bajbaite, intamplator, intentionat, cu profesionalism, nu mai conteaza, esentialul e ca avem nevoie de cuvinte ca sa ne putem denumi si identifica starile, emotiile, sentimentele. Cum altfel am putea sa le mai recunoastem ?
Acum, nu stim clar ce se petrecea cu exactitate in mintea omului de Neanderthal **, dar el cand vedea o piatra, oare gandea despre ea ca este o piatra? Practic nu avea cum. Nu stia notiunea de piatra pentru ca nu avea nimic care sa se asemene in vreun fel cu oricare din limbajele existente azi. Bine, e posibil sa fi avut totusi un limbaj, la fel de primitiv ca si el, prin care sa isi identifice in minte cele cateva obiecte cu care intra in contact. Insa nu-l vad pe omul de Neanderthal stand la foc, langa soata lui si explicandu-i folosindu-se de maxim 20 de cuvinte, ( variatiuni pe aceeasi tema ale : ” bam babum babadum ” ) cum si in ce fel il afecteaza lipsa de comunicare intre ei doi. Unii ar numi asta lipsa de romantism. Eu o numesc saracie de cuvinte.
_________________________________________________________
* Gandu-i de mai multicel, dar pepenele a aparut abia spre pranz. Se necesita o intarziere a redactarii.
** Pentru mai multe informatii despre omul de Neanderthal nu va recomand wikipedia. E in moarte clinica in chiar aceste momente.
Este oare nevoie de cuvinte pentru a ne înţelege, pe noi şi între noi? Normal, da! Şi cu toate acestea, se poate spune şi că nu. Un gest, o privire, un zâmbet, uneori fac cât 1000 de cuvinte [pe care, mulţi dintre noi, nici nu le cunoaştem].
Revenind însă la ideea că totuşi avem nevoie: mă deranjează teribil cum limba [că-i română/engleză/franceză etc.] este, pe zi ce trece, mai şi mai ciopârţită de graba cu care încercăm să ne exprimăm [atât în scris cât şi oral]. Nu ştiu de ce este nevoie să prescurtăm totul. Sincer să fiu, nu mi se pare cu mult mai “rapid” decât dacă am exprima clar şi “întreg” ceea ce aveam de comunicat. În fine.
Cât despre un limbaj universal… Nu prea îmi surâde ideea. Cum nu-mi surâde nici ideea de “uniuni” şi alte matrapazlâcuri d-astea bolşevice. Fiecare cu ce are, cât are, cum are. E cumva mai bine aşa. Nu de alta, dar poate vom avea parte de un al doilea “Turn Babel”.
P.S. – poate este doar o întâmplare, dar chiar toată lumea este plecată în vacanţă/concediu? Altfel nu-mi pot explica cum de n-a comentat nimeni, absolut nimic, la acest post.
O fi prea plictisitor, ma
conform studiilor realizate in urma cu cateva zeci bune de ani, comunicarea scrisa are un impact cu 80% mai mic decat in cazul in care acesta este insotit/inlocuit de comunicarea verbala si limbajul trupului.
Din cauza asta e mai greu sa implici omul si sa il antrenezi cu ajutorul cartilor decat cu un film facut la hollywood. E mai vizual, omul relationeaza mai bine, si sentimentele se transmit mult mai direct.
Intradevar, creativitatea se duce pulii de suflet, totul e dat mura in gura si imaginatia e pusa pe Hold…
dar hei, cand lumea ia tramvaiul pentru o singura statie si ia liftul pana la etajul 2 ca sa nu depuna efort… de ce sa nu le dam si imaginatie la conserva.
Poate maine o sa le dam si opinii la cutie sau vieti la pachet complet – cu copii si toate cele.
nu?
Poate nu.
sa nu fim negativisti… de ce nu? as intra si eu in retail, un ban cinstit…