In context de criza, de amenintari, de turbulente nimic nu prospera mai mult decat vanzatorii de vise.
Cu cat creste nivelul fricii cu atat scade rezistenta la capcanele intinse strategic de societate. Ca ciupercile dupa ploaie apar in calea populatiei complet pierdute in spatiu lumini, voci stridente, mii si mii de oferte supraoferte extra mega oferte, promisiuni desarte si mult mult prost gust. Prospera cine poate si-i destept si pe seama celor multi si prostiti.
Criza a scormonit in pamant mult pana a scos la suprafata, in semidescompunere, putind groaznic si colcaind de viermi Bingo-ul. Si atata le-a trebuit ametitilor ce, in loc sa-si gestioneze cu un strop de atentie si asa putinul, prefera sa-l arunce pe geam drept in palmele cu lipici la ban.
Productiile teve pline de vulgar, dar in lipsa completa de rost, ratiune sau umor, nasc pseudopode in vedetele de doi lei ce migreaza periodic de la un canal la altul in cautare de cuibus proaspat si mai calduros. Iar gura-casca isi lipesc retina de LCD-ul ce are inca lipita eticheta pe el, sperand sa le tina de cald, macar mai mult decat caloriferele date la minimum. Absurdul situatiilor trantite pe ecran nu mai naste stupoare ci cascade de ras isteric, ras de criza. Teledoanele au murit. Cazurile sociale sunt in moarte clinica. Nu mai da nimeni bani pentru sanatatea altora, dar ar mai incerca odata la loto, ce-are, sunt doi lei acolo. Ce naiba, domne, te zgarcesti pentru atata lucru ??? !!! Pune mana si scoate din joben 6 numere norocoase.
Cinematografele dintr-odata par mai calduroase si mai comode, eroii din filme mai caristmatici si mai protectori iar catastrofele naturale ce distrug pe ecran la rand metropolele, par mult mai reale si mai aproape. Totusi ce rost are sa incepem sa reciclam si sa nu mai poluam daca oricum murim inainte sa vedem vreo diferenta…
Discutam problema, ne imbolnavim chiar de la atata analiza asupra situatiei, dar totul ramane la nivel teoretic. Dezvoltam ticuri verbale : ” in contextul crizei … “, ” din cauza crizei… “, ” criza ajunge sa provoace pana si …”, ” pana cand criza… “…. ????
Toate sunt doi in unu, trei la pret de doua, la jumatate din cat a fost si mai mult decat atat sunt incredibile, super, doar pentru noi si speciale. Totul e punctual, adresat la tinta. Ne aflam intr-un dialog direct cu cei ce ne amagesc, suntem aproape intimi. Ne stiu nevoile, sperantele, visele secrete. Ce rau e sa ne stie slabiciunile. Am ajuns o carte deschisa pentru cine vrea sa citeasca pasajele sensibile. Ajungem sa cerem psihedelic si absurd si in sange deci consumam mai multe promisiuni de vise sub forma de lichid, pastile, fum…
Pana la urma cred ca putem sa spunem si adevarul cel mai trist : ne place cand e criza. Suntem parca mai agitati si consumam mai mult, lucru care nu ne displace deloc. Nici nu mai conteaza ca ajungem sa consumam mult si prost, cautam prea mult satietatea ca sa ne mai impiedicam in detalii de structura.
Asa ca sa ridicam paharul sus pana la becul din tavan in cinstea crizei, mama tuturor frustratilor !E criza deci sa ne respectam si noi!
“Vinde-mi, lingusitorule, un vis frumos…
Dormi linistit, veghez eu pentru tine.”
4 Comentarii
noiembrie 12, 2009 la 2:01 am
ni mă! ce tare eşti…. nu că ai avea nevoie de validare, da’ nah! chiar îmi place cum gândeşti (uneori) chiar discutam şi eu cu o persoana şi era cât pe ce să zic că ce proşti sunt românii da’ apucat să îmi spună că şi dânsa a cumpărat bilete la cacamaca piş bingo . acum pe bune! cât de cretini sunt românii?! ăştia nu pricep că nu se fac acte de caritate şi cei care câştigă tot pe spinarea celor mulţi şi amărâţi câştigă? că cei câţiva care câştigă oricum sunt dintre cei cu bani… că deh! ban la ban trage… adică la cei care au avut să investească în mai multe bilete sa pur şi simplu să investească. şi într-adevăr… ciupercile astea apar pe perioadele de căcat. ca în 90 când cu ” băncile” alea cu dobânzi de 800% . dă-o bă dracu’! cine poate să creadă că unii fac chestii ca să câştige alţii. la fel şi în cazul cazinourilor.
da apropos de ban la ban trage. un sărăntoc aude şi el vorba sta şi leagă un bănuţ cu o aţă şi se aşează le marginea unei fântâni în care se aruncau bani şi tot trage moneda în sus şi o lasă iar dezamăgit că nu s-a prins de a lui nici o alta. şi cum tot se freacă aşa de marginea fântânii se rupe. la care omu realizează: ban la ban trage da’ numa’ că ăla mic şi puţin la ăia mari şi mulţi.
no! toate bune şi spor la muncă!
noiembrie 12, 2009 la 11:23 am
Ma bucur ca ti-a placut. Te credeam disparut pe front.
noiembrie 12, 2009 la 3:27 pm
încă sunt. numai că am învăţat să tac mai mult. vorbitul consumă mult timp, de obicei în mod aproape inutil, în cazul meu.
noiembrie 12, 2009 la 11:29 pm
Ei, dar esti mult prea dur cu tine insuti. Vorbeste, vor fi momente in care vocea nu-ti va fi ascultata si vei regreta ca nu ai deschis gura cand trebuia.