Oarecum relaționat la post-ul trecut, mustea în mine de cam multă vreme dorința de a așterne pe cristale una-două idei despre românism și ale sale isme. Trăiesc totuși o palidă senzație de dejavu așa că, să-mi fie cu iertare dacă sunt și mai redundantă ca de obicei.
Pentru o națiune creatoare a dictonului “să moară și capra vecinului” și mai ales mare amatoare a ideologiei din spatele său, dacă e să privim de departe tabloul pe care îl întrupăm, suntem niște oameni cam cariați. Talentul pe care urmează să îl descriu mi-a fost arătat cu degetul de către mulți dintre străinii cu care am avut conversații mai departe de întrebarea-parazit a românilor ” Și, ce știi despre România ??? “. De asemenea, l-am găsit la categoria plângeri și pe blogurile multora dintre străinii mai mult sau mai puțin locuitori ai țărișoarei noastre vesele. Suferim de o invidie cronică combinată cu pusee acute de mândrie ce se manifestă mai ales prin scoateri de ochi succesive de câte ori avem ocazia. Cu atât mai abitir armate cu cât ocaziile sunt mai rare.
Case in point, frustrarea cea mai mare a românilor după nivelul de trai și corelatele sale tentacule politice și sociale, este lipsa de succes real al vreunei echipe de fotbal, naționale sau club privat. Ce ? Barcelona who ? Păi tocmai despre asta este vorba. Avem tendința bolnăvicioasă de a purta laurii unei victorii în suflet și în vise, dar mai ales în argumentările schioape la nesfârșit. Indiferent câte insuccese am avea într-un anumit domeniu, faptul că la un anumit moment al existenței noastre noi, ca națiune, am fost învingători în îndiferent ce confruntrare, amicală, neamicală, acest fapt devine hrană cu proteine căcălău pentru micul monstru al superiorității nejustificate din noi. Și țin să subliniez această mică specificare, noi, ca națiune. Nu contează că în viața noastră nu am trecut de un modest 6 la mate, faptul că y de la liceul xcărescu din provincia XX a avut rezultate notabile la oareșcare întrecere internațională devine crucea noastră a tuturor. Și de aici începe și the big delusion cum îndrăznesc să o numesc, a încrederii oarbe în învățământul (superior) românesc.
E o diferență de la cer la pământ între rarele avis ce sunt copii care reușesc într-adevăr și exclusiv pe munca și meritul lor să aibă performanțe reale în afară, și rata socant de mare a analfabeților atenție, tot de la noi. Așa că îmi permit atunci să întreb unde e eficiența învățământului nostru ?? Pentru că pentru a ajunge la cifrele record ce se vehiculează nu e îndeajuns o dregradare de 10-15 ani. Cu atât mai puțin una punctuală de anul acesta din vară. Să fim serioși, n-am văzut în viața mea coleg român care să nu se fi plâns în toată cariera sa de elev/student de școală. Și nu întotdeauna era vorba de lucruri de bun simț, cum ar fi calorifere mai mult reci decât calde sau tratament preferențial semn al unui abuz în serviciu efectuat de un profesor. Acestea, da, sunt chestiuni care justifică revolta. Însă toată energia noastră negativă se îndrepta cu preferință spre tratamentul inuman aplicat de profesori asupra noastră sub formă de teme imposibil, de-a dreptul sisific de efectuat. În medie un licean de la noi învață 30 de ore pe săptămână. Îmi aduc aminte de liceu și de cât de lux pare acum viața de atunci. Nu sunt doar nostalgică după tinerețe și bugetul care nu zbura pe geam spre creme anti-rid pe vremea aceea cât sunt pe bucata sănătoasă de timp liber pe care o aveam atunci. În condițiile în care săream cu multă nonșalanță peste o grămadă de teme și lecții de învățat fentând cu grație sistemul și profesorii, reușind totuși să mențin media generală în zona safe, chiar ultra safe, ce spune asta despre mine ? Învățam, desigur, dar doar când era nevoie. Și asta e valabil, sunt sigură pentru majoritatea dintre voi. Nevoia te învață, ha ?? Ei, să vă prezint nițel cum arată învățământul din Korea. În medie, un elev de acolo studiază minim 12-14 ore pe zi. Asta pentru că în afară de scoala propiu-zisă există hagwons, un soi de after-school, și în cadrul cărora, guess what, more studying is being done.
No, those times are not in the morning. That last class finishing at 12.20 means 20 minutes after midnight. If the non-Korean speakers amongst you can’t make it out what it’s all saying, in sum it means that, after school:
- 13 year-olds start at 5:50, have two 60 minute classes and one 70 minute one and go home at 9:30. Once they arrive home, they have homework from school to do and homework from the hagwon too.
- Same for 14 year-olds. (Update: I asked my 14 year-old students about their schedules, and most get home at 10, do school and institute homework until going to bed at 12, and get up at 7:30 or so)
- 15 year-olds start at 7:05, have one 60 minute class and two 70 minute ones, finish at 10:55, and have a hell of a lot of homework to do.
- 16 year-olds, now at high school, start at 9:45pm, have two 70 minute classes and finish at 12:20am, then have even more homework to do.
- Same for 17 year-olds.
- Same for 18 year-olds.
- There are Saturday classes as well, as although it’s being phased out most schools still have a half-day on Saturday 2, 3, or 4 times a month. And there’s special classes on Sundays too for the lucky high school students.
Again, teenagers going to classes this late are not the exception; they are the norm. Yes, I hear you…WTF? 13 year-olds maybe going to bed at 11 or 12pm? 16 year olds going to bed at 1 or 2am, getting up at 6 or 7? Yes, not only are they not going to learn anything that way, but even a cultural relativist would be hard pressed not to admit that this is child abuse, pure and simple.
Mai departe despre viața de student, care, paradoxal, pentru ei este una mai de relaș, iată și de ce :
By comparison, the schedule for my 500 or so 19-year old 재수 students, who’ve graduated from high school but are studying to do the test again, is a complete breeze. An oddity is how 60 or 70 minute classes are considered okay for 13 year-olds, but the classes for 19 year-olds are only 50 mins! Indeed one might argue that this schedule is spoiling them…I mean, not only are the classes short, but they only spend 12 hours a day in their classes; seriously, with all their homework they could even manage to get to bed by 11pm if they tried hard! Tsk, tsk…the youth of today, they don’t know how lucky they are!
(sursa este un articol deosebit de interesant)
Nu încerc să insinuez că varianta coreeană e cea câștigătoare, din contră, bănuiesc că sistemul ăsta e parțial factor cauzal pentru poate cea mai ridicată rată a sinuciderilor dintre țările dezvoltate ale lumii plus o suită de afecțiuni fizice și psihice. Dar nu poți să nu te poziționez și din alt unghi, mai favorabil din care să vezi cum niciuna din facultățile românești nu se află pe un loc onorabil în lume, aparent nici măcar în primele 100, același lucru pățindu-l și Korea.
În fine, am derivat oarecum de la ce subiect aveam în minte, dar mai rămâne destul de discutat și cu o ocazie ulterioară.
hmm..nu mi se pare normal sa te forteze cineva sa te duci 12 ore pe zi la scoala. la noi e simplu. eu am pe saptamina maxim 12 ore de curs de cite 50 de minute la care poti sa te duci sau nu (nu patesti absolut nimic daca nu te duci). dar ca sa si inveti si sa ai note bune trebuie in rest sa uiti ca ai viata si sa iti faci temele. pt un curs de 10 credite pe un semestru sa sa investesti minim 100 de ore de lucru (atita cica la scoala). pt o tema de 25% din valoarea unui curs trebuie sa investesti 25 de ore de lucru (pt o nota de trecere). nu te cheama nimeni la scoala, e pur si simplu decizia ta daca inveti sau o arzi dubios in club. chestia cu cursurile de 50 de minute e din cauza ca un student nu se poate concentra la mai mult de 50 de minute odata fara pauza (da, sunteti zeii mei ca rezistati la cursurile de 3 ore). si e simplu la noi, in vara iti ard un examen de nu te vezi ca sa vada daca ai avut viata sau nu. dar practic cheia e la tine: alegi de iei diploma sau sa speli veceuri pt minimum wage
Mi se pare decent programul. La mine anul 4 e așa feeric, n-am mai avut atât de lejer program de pe vremea când eram în generală. Problema e însă tot cantitatea de timp investit individual în studiu.
Nici eu n-am înțeles-o pe asta cu 3 ore, 3 ore și jumătate uneori pentru un curs cum am nimerit câteodată. După un timp întri într-un soi de transă în care singurele tale funcții mai rămân respiratul, câțiva mușchi de susținere a coloanei, mai ales cea cervicală și un draconic control al sfincterelor.
da nu ti se pare decent asta cu timp investit in studiu individual ? daca ai chef inveti, daca nu nu, nu te tintuieste nimeni de banca 12 ore pe zi la cursuri si cu amenintari de scazut nota pe teme de prezenta ? programul meu era gay, ca aveam toate cursurile in 2 zile
)
cuaie, cit de frig e la voi ? ca eu incep sa ma pietrific de frig :-L
E oarecum cu două tăișuri. Pentru că și eu și tu și aproape toată lumea se agită spre deadline-uri. Așa că multă energie irosită atunci, mulți nervi și nopți nedormite fac tabloul sesiunii unui student de bun simț în cantitate moderată.
La mine e ca la școală, în fiecare zi același spital timp de o anumită perioadă de timp, de dimineață până spre prânz. Singura problemă e faptul că fac o grămadă până la ele și înapoi.
E decent. Sunt la Băneasa, înmulțește cu ( -24% decentul )
Nu, asta cu sinuciderile e alta mancare de peste. Rata sinuciderilor in tarile avansate tine de scopul fiecaruia in viata. Fiecare isi doreste sa aiba casa, familie, bani etc (insereaza alte clisee aici). Cand o persoana atinge stadiul asta, isi da seamna ca scopul sau in viata s-a terminat, ajunge la o plafonare si vede prin sinucidere o eliberare din lumea asta. Si chestia asta se intampla in tarile cele mai dezvoltate pentru ca, nu l-as vedea pe un somalez sa aiba surplus de bani sau ceva. Culmea ca, din ce am citit, cele mai fericite persoane sunt cele din tarile sarace, cica negrii din Africa zambesc mult mai des decat un nordic sau decat un arab, prin simplul fapt ca au pretentii mai modeste.
Ma rog, pot continua discutia asta da mi-e cam lene sa tastez, nu de alta =)
Hmm, eu aș mai adăuga și constrângerile societății are îți impun un anumit șablon care mai devreme sau mai târziu, în funcție de cât de bine se încadrează în el persoana respectivă poate fi ori deprimat că se încadrează, dar nu are nici o satisfacție, ori nu reusește să se încadreze și, de asemenea, este deprimat.
Asta deja tine de alienarea individului in societatea contemporana. E cam alta stare, alta discutie, la fel :p
Si culmea ca tehnologia NU “creeaza prietenii online”, NU “faciliteaza comunicarea”, NU “ajuta la integrarea si la relationarea interumana”, ci ea adanceste si mai mult falia dintre om si societate, dintre interiorul sentimentelor ei expresivitatea actiunilor proprii. Ne-am indepartat de religie (care poti sa o traduci prin “credinte proprii”, “principii”), ne-am indepartat de valorile de baza, suntem orbiti de tot ceea ce sclipeste in jurul nostru, nu mai avem sentimentul apartenentei la un loc. Ti se pare ca daca ai 1928591 de prieteni pe facebook esti mai bogat (spiritual, evident) decat unul de acum 20-30 de ani? Iti spun eu ca nu. Aia nici nu-ti stiu data nasterii…comunicarea devine din ce in ce mai banala si mai inutila: “ce faci?” “plm, pe-aici”.
Mă, cred că lucrurile depind de cât de bine conturată e personalitatea fiecăruia și de cât de sigur pe sine este fiecare. În momentul în care ai slăbiciuni, ai tendința și de a apela la concesii de genul relațiilor virtuale de prietenie. Terenul propice pentru toate acestea este pubertatea, undeva între mixul acela de hormoni și despoții de părinți, tânărul trăiește escapismul facebookian. ( maaamăă, ce mișto am zis-o p-asta!)
Îndepărtarea de religie e un plus. Limpezește mintea.
N-ai inteles. Era vorba de credinta…adica in ceea ce crezi tu, in idealul tau, nu neaparat in Dumnezeu/Allah/Buddha etc. Daca nu crezi in nimic e mai rau =)
Nu cred ca are legatura cu concesiile legate de relatiile virtuale, ci mai demult de un efect al spiritului de turma. Au X si Y facebook, intru si eu sa ma distrez cu ei. Ba mai mult, o prietena de-a mea (care-i tot la medicina btw, dar anul 1 acum) care a avut FB si l-a sters din aceleasi considerente cu ale mele, se plange ca TOATE updateurile grupei (la modul se fac sau nu se fac ore, azi avem ore in labul X) sunt pe facebook =)))
Si nu, majoritatea persoanelor pe care le stiu si folosesc facebook la greu au varste cuprinse intre 23 si 28 de ani. Sau ei au intrat la pubertate mai tarziu?
Nu au intrat mai târziu, doar că au făcut o trecere de la alte activități similare la FB, presupun, nu știu, vorbesc mai mult în necunoștință de cauză. Normal, e și spiritul de turmă, fiecare țară având FB sau altă variațiune pe aceeași temă.
La mine update-urile, din fericire, se fac pe un grup de yahoo.
Voi sunteti mai oldschool, astia micii sunt brain damageuiti rau de tot =)
Nu, chiar nu, nu prea stateau pe hi5 multi, dar acum rup facebookul :-j
Da, dar nici nu rupeau ușile bibliotecilor în căutare orbească după albume de artă și enciclopedii.
Ma, asta cam asa e, sincer sa fiu. Si eu stateam in preajma lor si ma intrebam de ce ma indobitocesc.
Dar am facut curat de vreo 2 luni, e ok =)
Acum legat de subiect.
1) In liceu aveam mai putin timp liber decat in facultate (si e vorba de cea mai prestigioasa “lalala blablabla etc etc” facultate din Poli). Dar aveam atata timp liber incat nu stiam ce sa fac cu el (cel putin dupa anul 2-3, in anul 1 era mai greu, inca ma acomodam cu astea). Acum nu zic nici sa indopi studentul cu informatie aiurea 18 ore din 24, ca nici acolo nu ajungi nicaieri. Desi as fi preferat sa fac ceva mai interactiv decat inghitire de informatii fara masticatie.
2) Scoala romaneasca scoate cretini pe banda rulanta. E adevarat ca nu poti sa ai pretentii de intelectual fara o diploma de facultate, dar diploma in esente este depaaarte de a fi suficienta pentru implinirea acestui…rang, as spune. Cunosc persoane cu 2-3 facultati care-s cretine din nascare, persoane care la 50 de ani s-au apucat de facultate – ok, nu spun ca n-ar fi bine, dar ce sa mai faci cu ea cand mai ai 2 clipe pana la pensionare si inca pe atat pana sa ajungi in groapa? Ce e mai iritant este faptul ca aceste persoane (ma refer la mamele si bunicile care fac facultatea in paralel cu mine), de cele mai multe ori absolvente de facultati de ultraprestigiu gen Bioterra sau Universitatea Ecologica, dupa ce termina incep sa-si ia aere de mari domni sau de doamne (de cele mai multe ori sunt de sex feminin). Si aici ca sa vezi cat de parvenit si de mitocan poate fi romanul. Ok, revenind la persoanele de aceeasi varsta cu noi. Ma simt frustrat sa vad copii de tarani (si cand zic tarani nu ma refer la aspectul pozitiv, ci la efectul pe care l-ai imprimat mingii cand mi-ai spus tu mai demult “fereste-te de taranci ca-s proaste” – la modul clasa muncitoare merge-n paradis) care n-au pic de educatie, cultura ori perceptie logica despre viata sa vad ca fac o facultate din automatism, fara sa aiba macar habar de ce o fac si de scopul si de rolul lor pe acest pamant. Serios acum, cati din acesti oameni au facut facultatea dintr-un gest mai putin reflex decat cel al cainelui lui Pavlov, de a se lasa dusi de val pentru ca “asa trebuie”. Asa trebuie ce? E vreunul dintre cei amintiti mai devreme care sa se fi gandit la mai mult decat: “fac facultatea pentru ca asa trebuie, asa trebuie ca sa am un loc de munca stabil oricare ar fi el, nu conteaza, oricum nu-mi place nimic, fac asta pentru ca se castiga bine, eventul sa-l prind pe unu cu bani, sa-mi faca vreun copil si sa-l oblig sa se marite cu mine, sa ma plimb pe banii lui si apoi sa mor ca oricum altceva nu e de facut in viata asta”. Serios? Acei oameni care as spune ca (scuzati cacofonia) Claude Monet este liceul ala de curve cu bani, ca Prokofiev e o firma de ceasuri rusesti si ca Jung e o firma de memorii flash.
S-a dus era vechii clase muncitoare din uzine, traiasca noua clasa muncitoare, traiasca toate corporatiile!
*care ar spune ca
1. Eu am calculat nu doar orele de cursuri sau petrecute în câmpul școlii ci și orele care se duc pe studiu individual în timpul facultății. Ce rămâne este mai mult praf în vânt în care cu greu ai putere să te aduni ( zise Mona oftând a vai și greu ).
2. Ce să mai zicem de ăia care ies pe bandă rulantă din sistemul privat și cu șanse aproape nule de reușită reală în domeniul în care se califică. Câte licențiate în drept nu fac pe astistentele tv sau dansează sus pe cub în club…
Suntem o nație de intelectuali, dar care suntem împrăștiați care pe unde apucă.
1. Posibil sa ai dreptate, la medicina e altfel decat la mine…voi trebuie sa tociti acolo tot felul de definitii, oase, nervi, artere si mai stiu eu ce.
2. Nici nu mai zic de aia din sistemul privat…da astia-s de genul femeie la 50 de ani fosta tesatoare la APACA, actuala studenta la Bioterra, viitoare mare doamna. O gasisem pe o proasta cu un blog, zicea ca are 3 facultati si ca lucreaza in televiziune si am inceput sa fac misto de ea ca nu stie sa scrie si a inceput sa ma injure ca-s prost ca nu stiu gramatica. Si am vorbit cu toti prietenii mei care-s in domeniul “literar” sa zic asa (ca pe moment ma gandeam ca m-am tampit) si, evident, in unanimitate mi-au dat dreptate.
Ti-am zis, tine de sentimentul unitatii si al apartenentei de un loc. Eu n-am vrut sa plec din tara (fie si pe durata facultatii) pentru ca am zis ca aici sunt parintii mei, aici sunt bunicii mei, aici sunt casele mele si pamanturile mele, aici sunt prietenii mei. Dar acum…m-am scarbit. Daca SI eu am zis ca nu mai e de stat aici, inseamna ca intr-adevar vine sfarsitul lumii =) Ti-am zis, in Romania se moarte in spital, de amigdalita, cu doctorul tinandu-te de mana :-j (Nu, nu vreau sa te ataci in vreun fel ca m-am legat de doctori – viitorul tau – dar sper sa-mi dai dreptate si sa fii constienta ca asa se intampla). Si da, ii cam urasc pe doctori de la un timp dupa ce am patit ce am patit :/
Nu stiu daca ai fost sarcastica sau nu in ultimul comment. Da, suntem o natie de intelectuali cu 1.5 diplome de facultate pe cap de locuitor. Suntem o natie de inteligenti si americanii (US residents) sunt prosti, d-aia ei sunt cea mai mare putere mondiala (ma rog, ai inteles ideea, nu intru in discutia cu China vs. US etc etc) si noi suntem depasiti si de albanezi =) Promovam incultura, pseudovalorile si doctrinele semidocte, in timp ce adevaratele valori sunt pierdute din cauza sistemului prost de invatamant, ori mor de foame pe nu-stiu-unde, ori sunt la 91829051890 de km de casa.
Trec la 2 direct că la unu am un singur amendament, arterele alea ale dracu le-am urât din anu 1 și mă pândesc din nou acu că încep chirurgia.
Deci la 2.
La noi e prejudecata prost și excesiv promovată a omului cu facultate care e mai presus decât restul și orice fostă lucrătoare de la Apaca ( nu vrem chent și nici valută.. ) ce s-a realizat cât de cât, între timp și care are subordonați cu facultăți sau prieteni care o privesc de sus, trăiește frustrarea că ei îi lipsește ceva. Sau, pur și simplu, am văzut și cazuri în care oamenii fac o facultate, deobicei jurnalism sau psihologie doar de dragul de a face parte dintr-un colectiv în care mâncătoriile nu rezultă în traume psihice prea profunde cum ar fi contextul de zi de zi, de la serviciu. Genul acesta de oameni se distrează și se simt mai tineri doar pentru că pot să vorbească și să li se vorbească la per tu cu “colegii ” lor cu 10-15-20 de ani mai tineri.
Sunt perfect de acord cu tine în legătură cu medicina. Eu învăț manevre și tratamente care nu sunt aplicabile în România. Și asta nu doar în spitalele din mediul rural, nu sunt nici la centrele de prestigiu din București.
Dar nici nu mă grăbesc să plec pentru că nu peste tot umblă cățeii cu covrigi în coadă. Nu, nu înjur strugurii zicând că sunt acri. Posturile cu salarii mari, facilități și toate cele deobicei sunt tot în mediul lor rural și sunt pe un număr limitat de specializări, cam aceleași care nu sunt prea atrăgătoare și la noi. În alte părți iarăși sunt posturi, dar întotdeauna tu ca român vei fi tratat cu superioritate, vei munci de 2 ori mai mult, vei fi coada secției și șansele tale de a prezenta spre exemplu un studiu făcut pe un caz de-al tău într-o revistă de acolo este practic nulă. Astfel e greu să apuci să te dezvolți, chiar și cu multă bunăvoință și răbdare din partea ta. De cealaltă parte, România nu-ți asigură un post la terminarea facultății.
În privința promovării non-valorilor, cred că peste tot sunt promovate, este mai ușor să le manageruiești și să scoți bani pe seama lor. Nu cred să fim noi oaia neagră a contemporaneității.
Ai dreptate, probabil ca dupa ce-si ia diploma de facultate chiar se crede (adica ea, in sinea ei) o mare doamna…ca, deh, dupa cum spun multi, nu conteaza de unde ai plecat, ci doar unde ai ajuns. Pai in sinea ta unde ai ajuns, ca in esenta lumea oricum nu prea se schimba si parveneala se simte de la o posta. Pe de alta parte, ti-am zis, n-am intalnit intelectuali fara diploma…adica e o chestiune necesara. Da, cunosc si partea cealalta, imi povesteau niste prietene ca au fost intr-o tabara de vara cu facultatea si era una la 40-50 de ani care se credea asa…teenagera =)
Cred ca esti prima persoana pe care o aud sa spuna ca in afara, daca pleci, ai imediat salariu de 1983256891591 de euro si vei fi recunoscut instant gratie prestigiului tau din Romania si blablabla. Nu, doar ca invatamantul + medicina sunt NET superioare, poate ca si in afara mori pe patul de spital, dar asta nu-i un trend, o chestie la ordinea zilei, ca la noi. Si pana la urma de la asta pleaca totul. Ideal ar fi sa pleci de aici pe un post stabilit, nu sa pleci acolo si dupa aceea sa-ti cauti de lucru pentru ca e de “n” ori mai greu. Bine, nu stiu cum sta treaba in medicina, dar in Romania cam asa e.
Cat despre non-valori…nu stiu, eu ca si cetatean al Romaniei nu ma lovesc mai deloc de valori, nu vreau sa ma gandesc cum se vede din afara toata treaba asta
) Zic de muzica pentru ca asta-i domeniul pe care-l studiez si care ma pasioneaza…unde-s talentele in Romania? Si in US/UK si alte tari sunt cu miile. Pana si Islanda e la ani lumina inaintea noastra la capitolul asta. Da, tara aia de pescari unde capitala tarii cred ca are o treime din populatia Brailei :-j Sau ceva de genul.
*erata: dar in Romania = dar in IT
O mare problemă în afară sunt costurile medicale, or fi mai multe facilități, dar dacă faci greșeala să te îmbolnăvești afară și să nu ai asigurare, ai pus-o. Nu mai vorbim de America.
La noi industria muzicală e muribundă mai mult. Ăștia se orientează spre afară ca să le vină drepturile de autor din difuzările de afară, să aibă concerte în afară unde sunt mai bine plătiți pentru că la noi nu se vinde aproape nimic, tot se piratează. Numa săracu Fuego, e mai înfloritor ca oricând, abia de-a lansat albumu nou.
Pai da, dar daca ai asigurare medicala, e ok. Adica si la noi o platesti, dar degeaba. Intelegi unde vrei sa bat?
La noi muzica nu exista (nu-mi place termenul de “industrie” muzicala, pentru ca muzica-i o arta, nu o afacere, probabil d-asta si suntem unde suntem). N-are treaba asta cu pirateria. De piratat se pirateaza si afara (iti zic eu ca mult mai mult decat la noi), de cumparat albume se cumpara si la noi (ce-i drept, nu prea poti sa castigi o paine din asta), DAR majoritatea banilor unui artist ar trebui sa vina din concerte. Pirateria este o problema de cand a fost inventata caseta si cel mai probabil ca o sa duca la ceea ce au facut Radiohead in 2007 (bine, nu stiu daca erau ei primii, dar iti dau un exemplu). Cand a aparut In Rainbows, ei l-au pus pe site, iar fiecare dona cat credea el la download (inclusiv 0 euro)…Cam asa o sa fie si acum, daca vrei sa-ti cumperi albumul pe CD/DVD/Vinyl mai ales, il cumperi. Daca nu, il piratezi. Pirateria este o binecuvantare si un blestem deopotriva. Binecuvantare ca tu ca artist esti cunoscut pe tot mapamondul datorita ei (cati ar da bani sa-si cumpere albumul sa te asculte? si poate ca unii dintre aia care nu te-ar cumpara in mod normal ar afla de tine prin piratarea muzicii tale si chiar ar ajunge fanii tai). Blestem este ca nu mai castigi nimic din vanzarea de discuri. In fine, si aici e o lunga discutie
Ideea e ca pleaca in afara sa fie vazuti ca “artisti din afara” pentru ca ei oricum SUG si publicul din Romania de asemenea…
Parca si Pepe si-a lansat album nou HAHAHAHAH =))
Pepe mă lasă rece.
Există muzică, doar că nu există chef de creativitate. E ușor să repeți rețete dovedite de succes de către alții. Și nu mă refer aici doar la muzica de club, se aplică și în rock și rap și alte genuri. E o lene să se facă post-producție pe melodii, să se facă albume coerente și ca gen și ca omogenitate a ideilor versurilor.
Poate și pentru că o melodie ca lumea gândită, interpretată, lucrată, interpretată, înregistrată și imprimată costă ceva.
Vai ce-am slăbit.
Dureaza timp sa scoti o piesa buna, nu doar 2-3 ore in studio cu niste pacanele si aranjamente deja cunoscute. Mai schimbam pitchul putin, schimbam o nota, 2 versuri si asta este.
Nici nu mai pot sa dau reply la ultimul comment al tau ca e prea subtire ahhahahaha =)
Cum de-am ajuns să vărbim despre muzică, zău că știu. Hai, punem de-un studio ? Sunt plină de idei. Știi trupele alea de gagici pe care ți le arătam ?? Să implementăm și în ro chestia asta. Vom rupe piața în paișpe!!!!