Întotdeauna am văzut în TVR2 niște sâmburi de originalitate, ceva mai multă personalitate decât restul canalelor și un strop de rebeliune față de canoanele clasice ale unei televiziuni. Ceea ce e oarecum paradoxal pentru sora mai mică a televiziunii naționale, mai ales în condițiile în care contribuim masiv pentru fiecare din multiplele progenituri ale Televiziunii indiferent că ratingul lor se pierde 
undeva sub virgula. Umblă vorba cum că ar fi în faliment și că singura șansă de supraviețuire ar fi o lună întreagă de salam cu pâine pe ziar și reluări. Eu aș zice că pisica moartă pute de undeva dinspre Info și 3 de pe acolo, dar asta sunt doar eu, o umilă bloggeriță ce în majoritatea ocaziilor habar n-are nici pe ce lume e și nici ce ciripește de zor.
Nu am avut niciodată ocazia să urmăresc cap-coadă vreun episod, dar un show în particular mi-a atras atenția în ultimul timp : Pașaport de România aduce cu el un aer de proaspăt și nonșalanță în cadrul producțiilor autohtone de entertainment. Conceptul e unul pe cât de simplu pe atât de ambițios : un străin vorbitor de limbă engleză și/sau altă limbă autohtonă lui, dar complet ignorant în ceea ce privește româna sau în mare orice înseamnă România este aruncat din avion direct în mijlocul a ce e mai rural și mai pitoresc de pe la noi. Vacanța parvenită pe gratis are totuși un clenci : datoria sa de mușteriu inopinat este de a ajuta la de-ale gospodăriei și prin asta de a învăța câte ceva din tradițiile și obiceiurile aferente. De unde și scopul educativ al emisiunii. Partea cu entertainingul survine deobicei după ce gazda îi bagă pe gât naivului și nițel dezorientatului străin minim 3 ciocane de țuică. Eh, și ar mai fi situațiile comice ce derivă din discuțiile fără sfârșit dintre străin și oricare din localnici fiecare pe limba lui și fiecare înțelegând ce poate și ce vrea din schimonoselile celuilalt. Am văzut un tip care a plecat din țară convins că a mâncat brânză de urs sălbatic cu singura problemă care îl măcina fiind cum oare s-au chinuit oamenii ăia să mulgă ursu. Șșșș, nenea englezu, nu-i scăpa o vorbuliță lui Bear Grylls că acu ne trezim cu el iar zgândărindu-ne fragilul ecosistem.
Desigur, pe la sfârșit de sezon fac un soi de emisiune-remember sau best of în care sunt rechemați la garnizoană foștii concurenți ( ah, am uitat să menționez că are și o componentă de concurs emisiunea, se presupune că fiecare din străini prestează cu un scop nobil – câștigarea mult doritului și mult vânatului Pașaport de România deși eu cam bănuiesc că în mintea lor toată experiența capătă un aer de vacanță exotică din care ori ieși viu și întreg ori deloc ). Problema cu best of-urile e că cele mai pregnante amintiri rămase în mintea concurenților sunt tot bețiile, focurile de tabără și destul de frecventele cuceriri : de la Albă-ca-zăpada din setul de pitici până la multe din tinerele națiunii cu vise mari, dar spațiu sărac de desfășurare. Toți, dar toți văd în țuica și multiplele sale varianțe un soi de elixir fantastic care pe lângă rolul de a desnoda gâtleje mai are meritul extraordinar de a face din România o oază de veritabilă de autenticitate.
E un proiect curajos, dar bine realizat, habar n-am cine face castingul străinilor, dar pe toți pe care i-am văzut erau oameni joviali, de bun simț și amatori de aventură iar locurile în care sunt duși au căpătat cu această ocazie o publicitate nesperată. De preferabil nu doar pentru noi cei care vedem din țară emisiunea, dar mai ales idealul ar fi ca formatul cu edițiile filmate la noi să fie vândut afară. Am eu impresia că ar fi mai de efect decât o mare măsură din activitățile actuale ale Ministerului de Turism ( noroc cu Charles și băieții de la TopGear ).
